Persoane încarcerate pe Defileul Jiului

0
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 66 Târgu Jiu – Petroșani, în zona localității Bumbești-Jiu, judeţul Gorj, a avut loc duminică dimineața un accident în care au fost implicate trei autovehicule. În urma evenimentului, două persoane, aflate într-un autoturism care s-a răsturnat într-o rigolă, au fost rănite, fiind în desfășurare operațiuni pentru descarcerarea acestora. Circulația se desfășoară pe un fir, alternativ.

Controale în toate școlile din Gorj

0
Inspectorii școlari verifică, în aceste zile, toate școlile din județul Gorj. Echipele de control care au fost trimise în controale verifică modul în care s-au făcut încadrările la școli și dacă dascălii au analizele la zi. Și planurile pentru siguranța elevilor sunt în vizorul reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Verificările au început chiar de la debutul noului an școlar și se apropie de final. Câte doi inspectori școlari au fost trimiși la fiecare unitate de învățământ din județ. “Se finalizează o notă de control în această săptămână. Sunt echipe trimise în teritoriu, câte doi inspectori care verifică încadrarea care s-a făcut în acest an școlar, verifică certificatul de integritate, analizele școlare dacă sunt făcute, pentru că și aici avem anumite probleme. Sunt verificate planurile pentru siguranța elevilor, care sunt făcute împreună cu Poliția”, a transmis Marcela Mrejeru, inspectorul general al ISJ Gorj. De asemenea, și numărul de elevi trecuți în sistemul ..

Adolescenți băuți într-un parc din Târgu Jiu

0
Cinci tineri cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani au fost depistați, sâmbătă noaptea, în Parcul "Arethia Tătărescu" din Târgu Jiu, în timp ce consumau băuturi alcoolice. A fost o acțiune a Poliției Locale Târgu Jiu, în scopul asigurării unui climat de siguranță publică. Adolescenții au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, anunță Poliția Locală Târgu Jiu. A mai fost amendat un bărbat care, pe fondul consumului de alcool, făcea scandal. "Un bărbat a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 lei pentru consum de alcool într-un loc nepermis din zona centrală a municipiului Târgu Jiu, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și proferarea de injurii, expresii jignitoare și vulgare", a comunicat Poliția Locală Târgu Jiu. (A.A.)

Comisarul pe Energie, invitat la discuții legate de CE Oltenia

0
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a anunțat organizarea, în viitorul apropiat, a unui dezbateri pe teme de energie, la care să participe comisarul european pe acest domeniu, Kadri Simson. Principalele probleme discutate vor fi legate de Complexul Energetic Oltenia. “Am discutat despre problemele cu care se confruntă judeţele Vâlcea şi Gorj, prin prisma stării precare a mineritului şi a situaţiei Complexului Energetic Oltenia. În viitorul apropiat, vor organiza și un eveniment legat de Energie, la care voi invita și comisarul european pe acest domeniu, Kadri Simson, pentru a discuta despre viitorul companiilor energetice din regiune”, a anunțat Dacian Cioloș pe pagina de socializare. Complexul Energetic Oltenia este într-o situație precară, după ce a avut pierderi de peste 200 de milioane de euro anul trecut, iar cele de anul acesta se anunță a fi chiar mai mari. De data aceasta, problema nu este doar a celor 13.000 de locuri de muncă puse în pericol, ci este legată de siguranța energ..

Tinerii de la Pandurii s-au bătut singuri în meciul cu Petrolul

0
Pandurii Târgu Jiu a avut mare ghinion la meciul cu Petrolul Ploieşti când oaspeţii s-au impus cu scorul de 1-0 fără a reuşi să înscrie. Cei care au înscris au fost elevii lui Adrian Bogoi, mai întâi în poarta Petrolului, dar golul lui Patrick Popescu a fost anulat, şi apoi în propria poartă, Bogdan Vişan fiind cel care a fost creditat cu autogolul. Petrolul a venit la Târgu Jiu din postura de favorită, dar nu a arătat ca o echipă care să fie superioară puştilor de la Pandurii. Cu jucători mult mai experimentaţi pe teren şi cu un moral bun pentru meciurile din deplasare, de unde petroliştii au luat înaintea acestui meci zece puncte, echipa lui Flavius Stoican pornea favorită la Târgu Jiu. Ploieştenii au început mai bine jocul şi au dominat uşor startul partidei, dar fără ocazii clare de gol. După ce petrolistul Bratu a executat în zid o lovitură liberă, cei de la Pandurii au reuşit să înscrie dar golul le-a fost anulat în minutul 13. După o pasă filtrată în careu, Patrick Popescu a ..

Măsuri după tragedia de la Ialomița. Razii masive în trafic

0
Ministrul Transporturilor a anunţat că va urma o perioadă de razii masive în trafic, după accidentul rutier din Ialomiţa soldat cu 10 morţi. „Pentru că românii aşteaptă de la noi, celor care ne pasă, soluţii, mai ales în astfel de situaţii, am decis să convoc la oră 16 un comitet operativ cu toţi factorii de decizie implicaţi pentru a luă măsurile necesare astfel încât asemenea tragedii să nu se mai repete. Va urmă o perioadă de razii masive în trafic pentru a depista firmele de transport şi şoferii care nu respectă legea, şi vom aplică noi măsuri drastice în acest domeniu. Condoleanţe familiilor care trec printr-o grea încercare!”, a scris Răzvan Cuc, pe Facebook. Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs după ce un tir a pătruns pe contrasens şi a lovit microbuzul care ducea, sâmbătă dimineaţa, pasagerii spre locurile de muncă.

ANM: Multe zile cu soare în octombrie

0
Zile cu soare şi temperaturi ridicate în luna octombrie. Vremea se încălzește treptat începând de miercuri, urmând să avem parte de temperaturi și de 25 de grade, potrivit directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu. „Începând de miercuri vom înregistra creşteri în ceea ce priveşte regimul de temperaturi de la o zi la alta astfel încât este posibil din a doua jumătate a săptămânii să vorbim de valori cuprinse între 21 şi chiar 24, 25 de grade în Lunca Dunării. 25 de grade la nivelul unei temperaturi maxime în ţara noastră reprezintă pragul unei zile de vară. Vom mai avea, pe parcursul lunii octombrie, perioade în care mercurul în termometre să ne aducă valori de temperaturi ridicate şi multe zile cu soare”, a declarat Elena Mateescu, sâmbătă, la Antena3.

ACS Viitorul a lăsat Reşiţa fără suporteri după un meci cu opt goluri

0
ACS Viitorul a produs surpriza etapei în faţa celor de la CSM Reşiţa în meciul disputat în deplasare. Oaspeţii s-au impus cu scorul de 7-1 în faţa uneia din echipele bine clasate în prima parte a campionatului şi au făcut galeria reşiţenilor să plece de la meci. Fotbaliştii de la ACS Viitorul s-au impus clar în deplasare la Reşiţa cu scorul de 7-1. Elevii lui Cristian Lupuţ au reuşit şi scorul etapei până acum, fiind greu de crezut că se vor mai marca opt goluri în meciurile rămase de jucat din etapa a 10-a. Oaspeţii de la ACS Viitorul au deschis scorul din minutul 11 după un contraac finalizat cu o centrare de pe stânga, Victoraş Astafei i-a luat faţa adversarului la limita careului mic şi a trimis plasat pe lângă portarul Zimmermann. Din minutul 17 scorul a devenit 0-2 când după un nou contraatac al Viitorului, Zimmermann a alunecat în încercarea de a bloca şi Vasile Pop a trimis în poartă. Gazdele de la CSM Reşiţa au părut să revină în joc după ce, în minutul 19, Daniel Ene a re..

Post vacant la căminul de bătrâni de la Dobrița

0
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei vacante de administrator I la Complexul de îngrijire și Asistență Dobrița. Postul de la Compartimentul Administrativ-Contabilitate este pe perioadă nedeterminată. Cei care au diplomă de bacalaureat și vechime în muncă de cel puțin 3 ani pot participa la concurs. Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 octombrie. Proba scrisă va avea loc pe 24 octombrie, iar interviul, patru zile mai târziu.

Au murit în drum spre serviciu

0
Zece persoane au murit şi șapte au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă dimineaţă, în judeţul Ialomiţa, între Slobozia şi Urziceni. Un TIR a pătruns pe contrasens şi a lovit microbuzul care ducea, sâmbătă dimineaţa, pasagerii spre locurile de muncă. Erau navetiști, majoritatea femei, care lucrau la un supermarket din Capitală. Impactul a fost devastator. Nouă persoane au decedat pe loc. Alte șapte persoane au fost rănite și transportate la spital. Ambii șoferi și-au pierdut viața. Autorităţile locale au demarat planul roşu de intervenţie.

Scandaluri cu repetiție la școala din Bengești-Ciocadia. A fost chemată din nou Poliția!

0
Nu contenesc scandalurile din școala din comuna gorjeană Bengești-Ciocadia. În cursul zilei de joi, profesoara Iulia Rădulescu a fost în centrul unui nou conflict încheiat cu vizita Poliției. Părinții unui elev au venit la școală și l-au luat pe copi..

Bărbatul bătut în Rovinari, în stare foarte gravă

0
Gorjeanul de 47 de ani, bătut joi în Rovinari de un necunoscut, se află în stare foarte gravă la un spital din București. Sora acestuia ne-a spus că a fost operat la spitalul “Bagdasar-Arseni”, dar că medicii sunt rezervați. “L-au operat noaptea trecută, după ce l-au plimbat de la Tg Jiu la Craiova și înapoi”, a spus vineri sora celui bătut. Totul a pornit de la faptul că un tânăr de 29 de ani i-a cerut niște bani să-și cumpere de băut, iar bărbatul din Fărcășești a refuzat să îi dea. “Avea bani la el, că muncea în străinătate și doar ce venise de câteva zile în România”, a explicat sora victimei. Bărbatul a fost luat complet prin surprindere când a fost atacat de tânăr, care i-a aplicat multiple lovituri în zona capului. Acum are mai multe oase craniene fracturate, creierul a fost inundat de sânge, iar cervicala este fracturată, după cum spunea vineri sora acestuia, când bărbatul era ținut în viață de aparate. Agresorul a fost reținut joi pentru 24 de ore. (A.A.)

Raportul Corpului de Control la spital, ținut ascuns și de prefect: Nu cunosc!

0
A trecut mai bine de o jumătate de an de la vizita inopinată a ministrului Sănătății la spitalul din Târgu Jiu, dar nici până acum raportul întocmit de controlorii trimiși în Gorj nu a fost făcut public. Nici măcar prefectul județului nu a avut până acum acces la acest document, să afle care au fost neregulile constatate de echipa de la Ministerul Sănătății în cea mai mare unitate spitalicească din Gorj. Spitalul din Târgu Jiu a fost ținta a zeci de reclamații care au ajuns pe masa ministrului Sorina Pintea și, din acest motiv, vizitele sale neanunțate au început în Gorj. Pintea s-a declarat încă de atunci dezamăgită de ce a găsit la Târgu Jiu, a trimis în Gorj Corpul de Control și a promis să va reveni să facă publice deficiențele constatate și măsurile dispuse. „Au fost foarte multe reclamaţii în ultima perioadă, am constatat că e cazul să vin, să văd cu ochii mei anumite aspecte. Nu mi-a plăcut ce am văzut!”, a reacționat atunci Sorina Pintea. Se întâmpla acest lucru la sfârșitul ..

Craiova a remizat pe propriul teren cu Poli Iaşi

0
Universitatea Craiova a remizat în meciul din etapa a 12-a cu Poli Iaşi disputat pe propriul teren, scor 1-1. Oltenii au fost conduși după golul lui Andrei Cristea ('69), dar au reușit să egaleze prin Carlos Fortes ('82). Victor Pițurcă, antrenorul Craiovei, a comentat pasul greșit înregistrat de Craiova, care s-a împiedicat pe teren propriu de Poli Iași, 1-1. „Mai avem nevoie de timp pentru reglaje, nu pot rezolva totul într-o lună. Nu știu de câte ori a trecut Iașiul de jumătatea terenului în această seară. Am fost nemulțumit că nu ne-am creat suficiente ocazii pentru a înscrie goluri. Pentru a câștiga toate punctele, trebuie să înscrii goluri”, a spus Pițurcă, la Look Sport.

Ştiinţa Turceni, meci dificil cu Vulturii Fărcăşeşti

0
Liderul Ligii a patra Gorj, Ştiinţa Turceni, va avea un meci dificil duminică în încercarea de a păstra prima poziţie a clasamentului. Fotbaliştii de la Turceni se vor deplasa duminică la Fărcăşeşti pentru meciul cu Vulturii, programat pe terenul Comunal din localitate cu începere de la ora 13:00. După cinci etape din Liga 4, Ştiinţa Turceni conduce în Campionatul Judeţean Gorj, având maxim de puncte. Fără nici un pas greşit în acest sezon, jucătorii de la Turceni vor încerca să îşi păstreze invincibilitatea dar şi prima poziţie din clasament şi după meciul din etapa a şasea când se deplasează la Fărcăşeşti pentru meciul cu cea de-a şasea clasată, Vulturii Fărcăşeşti, formaţie care a acumulat opt puncte în clasament. Vulturii Fărcăşeşti - Ştiinţa Turceni va fi unul dintre derby-urile etapei a şasea pentru că un alt derby, poate mai interesant decât cel din lupta pentru prima poziţie este cel de la Rovinari dintre Jiul, o altă echipă neînvinsă în acest sezon, şi fostul lider Petrolul ..

Fondul Proprietatea: CE Oltenia se găseşte într-o situaţie nefericită

0
O fuziune între CE Oltenia și Hidroelectrica nu încântă Fondul Proprietatea, deţinător al unor pachete minoritare în ambele companii. Oficialii FP consideră că un asemenea demers nu ar face decât să reducă performanţa companiei producătoare de energie hidro, făcând imposibilă listarea acesteia pe bursă. „O alăturare de companii de această natură ar genera îngrijorări privind un posibil ajutor de stat şi ar fi anti-competitivă. În al doilea rând, simplul transfer al profitului Hidroelectrica către CE Oltenia nu reprezintă o soluţie pentru redresarea acesteia. CE Oltenia se găseşte într-o situaţie nefericită, neputând să plătească certificatele şi are nevoie de o restructurare profundă, care să aibă loc cât mai curând. Altfel, viitorul sau va fi sever afectat”, au transmis oficialii FP, răspunzând unei solicitări a energynomics.ro. Cărbunele şi hidroenergia nu pot produce acelaşi nivel de profit, iar reunirea lor într-o singură companie cu siguranţă nu este o soluţie pentru supravieţuir..

Au donat cărți la mall

0
Zeci de elevi ai Colegiului Tehnic Motru, implicați în proiectul Euroscola, au donat, vineri, cărți la mall-ul din Târgu Jiu. În contextul Zilei Mondiale a Educației, care se celebrează în fiecare an pe 5 octombrie, tinerii motreni au inițiat o campanie în cadrul școlii și au reușit să strângă 200 de cărți. Le-au împachetat frumos și le-au împărțit clienților Centrului Shopping City Târgu Jiu. Gestul tinerilor a fost apreciat. „A fost o zi specială. Dacă la început oamenii erau reticenți în a primi cărțile, crezând că trebuie să ne plătească, după ce au aflat că dorim să donăm o carte pentru educație, lucrurile s-au schimbat! Am fost impresionați să vedem multe zâmbete când au primit cărțile, iar cineva ne-a mărturisit că era pentru prima dată când a primit ceva. Nu pot descrie ce am simțit când am văzut câteva persoane care s-au oprit pe bănci și au început să citească cartea primită”, a precizat profesorul Mihaela Crăciunescu. Colegiul Tehnic Motru s-a înscris la proiectul de ta..

Tudoran a semnat cu echipa lui Cristi Pustai

0
Fostul golgheter de la Pandurii, George Tudoran, a semnat vineri cu una dintre echipele din Liga 2 care ţintesc promovarea, Dunărea Călăraşi, echipa fostului antrenor al gorjenilor Cristi Pustai. După despărţirea de Rapid, Tudoran s-a antrenat cu Pandurii până la meciul cu Dunărea Călăraşi din etapa trecută. George Tudoran, fostul jucător al echipei Pandurii, şi-a găsit o nouă echipă după ce s-a despărţit de Rapid fără să apuce să joace. Mijlocaşul din Târgu Jiu n-a mai semnat cu Pandurii, echipă cu care s-a antrenat în ultima perioadă, după rezilierea contractului cu giuleştenii, ci a ajuns la Dunărea Călăraşi, cu care a semnat un contract până la finalul sezonului actual. Fiind liber de contract după ce Rapid a renunţat la serviciile sale în ultima zi a perioadei de transferuri, George Tudoran s-a întors la Târgu Jiu, acolo unde jucase în ultimele două sezoane, însă n-a semnat din nou cu Pandurii, pentru că formaţia gorjeană are interzis la transferuri din partea FRF şi nu poate să..