Veneția, cea mai gravă inundație din ultimii 150 de ani

0
Veneţia a fost inundată în proporţie de circa 70%, duminică, după o maree înaltă de 150 de centimetri, a anunţat primarul oraşului italian, Luigi Brugnaro, citat de DPA şi Reuters. Piaţa San Marco, aflată la cel mai mic nivel din Veneţia, a fost din nou inundată duminică, iar accesul turiştilor a fost restricţionat în timp ce oraşul-lagună, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost afectat pentru a treia oară în această săptămână de o "acqua alta". Brugnaro a declarat că situaţia se află sub control şi a precizat că oamenii nu trebuie să se dea bătuţi. "Veneţienii cad în genunchi doar ca să se roage", a afirmat edilul. În noaptea de marţi spre miercuri, Veneţia a înregistrat cea mai gravă maree înaltă din ultimii 53 de ani, de 1,87 metri, al doilea record istoric în urma celui de la 4 noiembrie 1966 (1,94 metri). Apa a invadat bisericile, magazinele, muzeele şi hotelurile acestei bijuterii din Patrimoniul Mondial, inundând-o în proporţie de 80%. O altă maree înaltă a inundat oraş..

Romanescu, ședință în Cartierul Bârsești. Ce își doresc localnicii!

0
Zeci de localnici din cartierul Bârsești l-au convocat pe primarul Marcel Romanescu la o ședință la ei în zonă. Oamenii au o listă lungă de nemulțumiri și i-au cerut socoteală edilului. Cel mai mult, localnicii din Bârsești sunt deranjați de mirosul emanat de groapa de gunoi care este prea aproape de locuințele lor, dar și de faptul că, în curând, acolo va fi mutat padocul din oraș. Localnicii s-au plâns edilului că nu își doresc să fie aduși câinii fără stăpân lângă casele lor. „De parcă nu aveam destule probleme aici. După ce că avem groapa de gunoi atât de aproape de noi, câinii comunitari mai lipseau. Să îi lase acolo, să facă acolo un padoc mai mare și să îi țină acolo. Noi nu suntem de acord cu această mutare”, a spus un localnic. „Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că groapa de gunoi este prea aproape de casele lor. Groapa de gunoi, ne-am dori să fie mutată. Să vedem dacă se va putea. Este un miros insuportabil care se emană de acolo. În special vara, trebuie să stai cu uși..

Mitrescu (Energia Rovinari): Mi-au zis că o să-mi rup gâtul

0
Președintele Sindicatului “Energia” Rovinari, Constantin Mitrescu, a explicat într-un interviu de ce colegii lui din Termocentrala Rovinari au condiții deosebite de muncă și se pot pensiona mai devreme, iar cei din alte termocentrale ale Complexului Energetic Oltenia nu au acest drept. Mitrescu a explicat că în 2001 toți energeticienii din termo au pierdut acest drept, dar sindicatului lui a fost singurul care a făcut demersuri în 2006 pentru recuperarea lui. Reporter: Toți energeticienii din CE Oltenia muncesc în condiții grele, de ce numai la Rovinari aceastea sunt recunoscute? Constantin Mitrescu: În 2001 am pierdut toți grupa, atunci termocentralele țineau de Termoelectrica și ni se spunea că se închid dacă nu trecem la condiții normale de lucru. În 2006, după ce am luat lider sindical, am adus ITM-ul să facă măsurători. Era Dondera director atunci la Complexul Energetic Rovinari. I-am dat și în judecată pentru prima de vacanță, prima de murături, cota de energie, tot ce exista î..

Vânt puternic în zece județe

0
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de vânt valabile în orele următoare în mai multe localităţi din zece judeţe. Până la ora 18:00, în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Braşov şi Sibiu, precum şi în judeţul Caraş-Severin şi în judeţul Timiş, se vor semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90 - 100 km/h. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Încă un pas greșit pentru Rotaru

0
Fostul șef al Direcției Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu a înregistrat un nou eșec în instanță. Marian Rotaru spera să revină în instituție, după ce a fost demis din funcție în urma scandalului național „Pedichiura”. În primă fază, Rotaru a câștigat anularea hotărârii de Consiliu Local prin care aleșii locali au votat îndepărtarea sa din funcție. Și asta pe bună dreptate, judecătorii motivând că nu consilierii au acest drept legal, ci doar primarul poate face o asemenea schimbare. Impulsionat de această decizie, Rotaru s-a luat la trântă, în instanță, cu primarul Romanescu, contestând în primă fază calificativul „nesatisfăcător” pe care l-a primit pentru activitatea din 2018 și care a stat la baza revocării sale din funcție. A pierdut, la fel cum s-a întâmplat și săptămâna trecută. Fostul șef din primărie a chemat în instanță Consiliul Local și Primăria Târgu Jiu, fiind nemulțumit de decizia de demitere din funcție. „(...) respinge acțiunea față de pârâții Munici..

Ce avere are cel mai bogat om din lume

0
Fondatorul Microsoft Bill Gates l-a depășit vineri pe CEO-ul Amazon Jeff Bezos, urcând pe primul loc în topul celor mai bogate persoane din lume, cu 110 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires Index. Este pentru prima dată când cofondatorul Microsoft ocupă primul loc în ultimii doi ani. El l-a depășit pentru scurt timp pe Bezos luna trecută, după ce Amazon a raportat că profitul său pentru cele trei luni care se încheie în septembrie a scăzut cu aproape 28% față de anul precedent. Gates a urcat pe prima poziție deoarece acțiunile Microsoft au crescut cu aproape 48% în acest an, ceea ce a contribuit la creșterea valorii pachetului său în companie. În octombrie, Microsoft s-a calificat, în defavoarea Amazon, pentru un contract de cloud computing de 10 miliarde de dolari cu Pentagonul, adăugând o tensiune suplimentară cursei averilor dintre Gates și Bezos. Bezos, care anul acesta a renunțat la o parte semnificativă din pachetul său de acțiuni Amazon după ce s-a de..

Pârvulescu (FNME): Nu poți să împarți nimicul

0
Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Oltenia se plâng de banii puțini pe care compania îi direcționează către investiții. Liderul FNME susține că fonduri tot mai puține sunt destinate reviziilor ori echipamentelor. Dumitru Pârvulescu dă vina pe costul ridicat al certificatelor de dioxid de carbon. Pe lângă numărul mare de angajați care vor profita de modificările aduse Legii Pensiilor și vor ieși la pensie de anul viitor, sindicaliștii susțin că problema privind banii de investiții ori reparații va rămâne la fel de acută. Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a explicat că tot mai puțini bani merg spre îmbunătățirea condițiilor de muncă din cariere. „Anul viitor vor pleca destul de mulți colegi la pensie. Condițiile sunt foarte grele. De câțiva ani, de când cu certificatele acestea de dioxid de carbon, asta a dus la decapitalizarea companiei și la fonduri din ce în ce mai puține către condițiile de muncă. Nu poți să faci din nimic, ceva. Nu poț..

Primarul din Rovinari insistă să primească terenuri de la CE Oltenia

0
Autoritățile din Rovinari insistă la oficialii Complexului Energetic Oltenia să le cedeze o parte din terenurile lăsate în paragină și pentru care plătesc taxe către primărie. Edilul Robert Filip și-ar dori să pună aceste spații în valoare, însă nu a reușit să convingă compania să renunțe la aceste terenuri. Primarul din Rovinari își pune acum speranțele în noul ministru al Energiei. “Poate va înțelege noua conducere de la Ministerul Energiei că acest Complex deține mii de hectare care stau în paragină și pentru care plătește impozite fără nicio logică. Noi le cerem de ani de zile să ni le dea, să putem să le dăm o valoare, ca să nu plătească aceste impozite. Doar un nebun poate să ducă treaba asta în direcția greșită. Noi cerem să le luăm degeaba, să nu mai ai costuri și tu refuzi să faci treaba asta”, a spus Robert Filip. Edilul a explicat că a preluat cu greu o suprafață de 20 de hectare. „Am luat abia 20 de hectare, pe timpul domnului ministru Petcu, și pe alea, când le-am luat, ..

Calea Eroilor va fi reabilitată de o firmă din Italia

0
O firmă din Italia urmează să demareze lucrările pentru înfrumusețarea Axei Brâncuși. Licitația pentru Calea Eroilor, din Târgu Jiu, a fost încheiată, iar contractul va fi semnat până la sfârșitul acestui an. Lucrările vor demara abia în primăvara anului viitor, când vremea va permite. Proiectul este menit să pună în valoare capodoperele lui Brâncuși și să atragă cât mai mulți turiști la Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu a explicat că urmează să fie semnat contractul cu firma constructoare în această perioadă: „Pentru Calea Eroilor, în perioada aceasta se semnează contractul cu firma din Italia care a venit la licitație. Anul acesta, este exclus să putem să demarăm lucrările mai ales că vremea nu ne permite”. Proiectul este în valoare de 40 de milioane de euro, dar va fi realizat în mai multe etape. În primă fază, pentru reabilitarea Căii Eroilor, municipalitatea va aloca peste 7 milioane de lei. „Nu știu dacă voi putea finanța în totalitate proiectul pentru că este un proiect foa..

Doi supraveghetori ai CE Oltenia au refuzat mandatele

0
Adunarea Generală a Acționarilor de la Complexul Energetic Oltenia a decis la finalul lunii octombrie componența Consiliului de Supraveghere, dar doi dintre supraveghetorii desemnați nu au semnat declarațiile de acceptare a mandatelor. Este vorba despre Gheorghe Știrbu, care a fost în vară chiar președintele Consiliului de Supraveghere, și Aura Gabriela-Dumitru, care ar fi fost la primul mandat. În ședința din luna decembrie, acționarii companiei vor stabili cine le va lua locul celor doi supraveghetori și durata mandatelor acestora. Ceilalți cinci supraveghetori sunt Carmen Gabriela Popa, Marius Mănescu, Eugen Cristian Radu, Mădălin Cornel Eftenoiu și Mădălin Petre Georgescu, ei având mandat doar până în februarie anul viitor. Supraveghetorii au o indemnizație lunară echivalentă cu două salarii medii pe ramura energie. (A.A.)

Târgu Jiu: Cum se va schimba zona Narciselor de anul viitor

0
Un teatru de vară va prinde contur, de anul viitor, în zona Narciselor. Este doar o parte din planul pe care îl au autoritățile pentru acele 40 de terenuri pe care le-au preluat de la Unitatea Militară. Când va fi gata centrul de agrement, acolo vor fi mutate toate petrecerile care au loc, în prezent, pe insulița Jiului. Tot acolo, urmează să fie amplasate și toate sculpturile ce au rezultat în urma taberelor de sculptură organizate în orașul lui Brâncuși. În total, Primăria Târgu Jiu a obținut în jur de 3 milioane de euro să înfrumusețeze zona Narciselor. De anul viitor, vor începe lucrările acolo și va fi creată o zonă uriașă de agrement. “E vorba de un proiect de 3 milioane de euro. Acum e un stufăriș în zonă. Vor fi câteva mii de arbuști și pomi ornamentali care se vor planta în acea zonă. Își va schimba în totalitate configurația actuală. Va fi o scenă care va rămâne acolo, un fel de teatru de vară. Este o suprafață foarte mare”, a spus primarul Marcel Romanescu. De asemenea, to..

Anunţ public la procedura de avizare

0
Error loading HTML

Rovinari: Bani din Norvegia pentru Casa de Cultură

0
Primăria Rovinari țintește fonduri norvegiene pentru a reabilita Casa de Cultură din oraș. Autoritățile au nevoie de circa două milioane de euro pentru a schimba fața clădirii care s-a degradat. După ce va fi modernizată, Casa de Cultură va deveni sediu pentru toate instituțiile publice din Rovinari. În cazul în care Primăria Rovinari nu va reuși să ia bani din Norvegia pentru reabilitarea Casei de Cultură, va solicita bani de la Compania Națională de Investiții. Ar avea nevoie de până la două milioane de euro, bani pe care nu îi are în bugetul local pentru o astfel de investiție. „Avem două variante pentru Casa de Cultură. Să depunem pe fonduri norvegiene. Deja am vorbit. Sunt fonduri norvegiene pe eficientizare energetică. Au luat foarte multe orașe din țară. Dacă nu luăm de acolo, mergem la Compania Națională de Investiții. Un milion - două de euro e greu pentru Primăria Rovinari să investească în Casa de Cultură”, a explicat edilul Robert Filip. Când va fi gata, primarul vrea să ..

A murit un cunoscut politician român. A fost parlamentar de șapte ori

0
Fostul ministru Bogdan Niculescu Duvăz, unul dintre primii membri ai Frontului Salvării Naţionale, membru marcant al PSD, a murit sâmbătă. Colegi de partid, deplâng decesul politicianului. Bogdan Niculescu Duvăz avea 70 de ani şi în ultimii ani se retrăsese din viaţa publică. Născut în 14 decembrie 1949, Bogdan Niculescu Duvăz a fost parlamentar în toate legislaturile din 1990 până în 2016. În perioada 1990-2003, Bogdan Niculescu Duvăz a fost membru în Partidul Democrat. Duvăz a fost ministru al tineretului şi sportului în Guvernul Petre Roman. ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Guvernul Victor Ciorbea. În perioada 28 decembrie 2004 - 28 decembrie 2004, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz a fost ministru delegat pentru relaţia cu partenerii sociali în Guvernul Adrian Năstase. ”Am aflat cu multă durere ca astăzi a încetat din viaţă, Bogdan NpacuNiculescu Duvăz, unul din primii membri ai Frontului Salvării Naţionale, un politician serios şi discret, care a fost o prezenţă semnific..

Drumarii din Oltenia, convocați la Rânca și amenințați cu demiterea

0
Șefii districtelor de drumuri din regiunea Olteniei au fost convocați într-o ședință de lucru în stațiunea Rânca. La discuții, a luat parte și coordonatorul deszăpezirii din cadrul Companiei Naționale de Drumuri. Directorii secțiilor de Drumuri Naționale au primit avertismente și amenințați că vor fi dați afară. Bogdan Bratu, directorul Direcției Regionale de Drumuri Craiova, le-a atras atenția șefilor Drumurilor Naționale din Oltenia că riscă să plece acasă dacă vor folosi utilajele pentru deszăpezire pe drumurile județene. „Am niște informații. Mare atenție! Dacă aflu că vreun utilaj de la Drumurile Naționale acționează pe un drum județean sau pe orice alt drum care nu este în administrarea noastră, pleacă acasă! Sincer vă spun. Sunteți demiși în secunda doi. La fel și dacă voi afla că un singur gram de sare este împrăștiat în altă parte decât pe drumurile noastre. Repet, plecați acasă cu toții”, a fost avertismentul lui Bratu. În plus, acesta a anunțat că va face controale inopina..

Răzvan Burleanu: În trei săptămâni știm selecționerul

0
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat, după eșecul României cu Suedia, scor 0-2 că se va lua o decizie în privinţa selecţionerului în următoarele trei săptămâni. „Tricolorii” au ratat calificarea la EURO 2020 direct din grupa preliminară, dar mai au o șansă la barajul de la Liga Națiunilor. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, consideră că România mai are o şansă de calificare din Liga naţiunilor. Acesta a precizat că va avea o discuţie cu Cosmin Contra şi va lua o decizie în privinţa selecţionerului în următoarele săptămâni. „Mai avem șansa prin Liga Națiunilor. Jucătorii erau dărâmați, dezamăgiți. O decizie în ceea ce privește selecționerul va fi luată în 3 săptămâni. Vom avea o întâlnire de Comisie Tehnică. Contractul expiră după finalizarea campaniei. Vom avea o discuție cu Cosmin Contra chiar acum în Spania. Pot să vă spun că niciun reprezentant al FRF n-a vorbit cu vreun antrenor. V-aș ruga să ne permiteți să avem o discuție cu Cosmin Contra”, a declarat Burleanu, care a s..

ACS Viitorul, doar egal cu Csikszereda la Târgu Jiu

0
ACS Viitorul Târgu Jiu nu a reuşit victoria nici la cea de-a două prezenţă pe stadionul Municipal. Echipa pregătită de Cristian Lupuţ a luat totuşi un punct din confruntarea cu Csikszereda, o formaţie bine organizată deşi se afla la retrogradare înaintea jocului de la Târgu Jiu. Oaspeţii de la Miercurea Ciuc s-au dovedit a fi o formaţie foarte bine organizată, din toate punctele de vedere, dar mai ales pe teren unde nu a permis atacanţilor celor de la Viitorul să se apropie prea mult de poartă. Ciucanii au venit şi cu o echipă de televiziune care a transmis meciul în direct pentru suporterii din Miercurea Ciuc, cu comentariu în limba maghiară. Gazdele de la ACS Viitorul nu au reuşit victoria pe Municipal nici la cea de-a doua prezenţă pe acest stadion, după ce au pierdut meciul de debut, cu Dunărea Călăraşi. ACS Viitorul a început jocul bine şi chiar în minutul 1, când fundaşul Csonka a greşit grav, Astafei a recuperat, a pătruns în careu şi, singur cu portarul, a şutat pe lângă bara..

Rămâne șefă la spital

0
Un nou post de conducere a fost ocupat prin concurs la cel mai mare spital din județul Gorj. Maria Magdalena Grigorian a fost reconfirmată la șefia Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Medicul a obținut punctaje maxime la proba practică și interviul în cadrul căruia și-a susținut proiectul de management. A mai fost notată cu 98,1 puncte la proba scrisă, alte 37 de puncte obținându-le la analiza și evaluarea activității profesionale și științifice. Astfel, cu un total de 335,1 puncte, medicul Grigorian va conduce pe mai departe Laboratorul de analize medicale al spitalului județean. Medicul câștigă din această funcție mai bine 12 mii de lei lunar. Săptămâna viitoare vor fi noi concursuri pentru șefia secțiilor de Oncologie și Medicină Internă I și II.