Extrasul de plan cadastral poate fi obţinut online. Cât costă!
Extrasul de plan cadastral poate fi obținut online de către notari sau persoanele interesate, fără plata unui tarif de urgență, începând cu data de 8 ianuarie.
Documentul poate fi primit pe loc, costă 15 lei și este disponibil prin platforma online e-payment a ANCPI.
„Prin acest nou serviciu online încercăm să-i ajutăm pe cei interesați să evite drumurile la ghișeu. Procedura este cea pe care am creat-o și pentru eliberarea extrasului de carte funciară pentru informare: solicitantul își face un cont, plătește extrasul și acesta este eliberat pe loc, dacă actul respectiv este disponibil în format electronic”, a declarat Radu Codruț Ștefănescu, directorul general al ANCPI.
Cererea online pentru extrasul pentru informare poate fi plasată la orice oră, iar plata se face cu ajutorul cardului.
În plus, a fost eliminat tariful de 60 de lei, care trebuia achitat în cazul redepunerii cererilor respinse. Acesta va fi plătit doar în cazul cererilor redepuse după expirarea termenului de 30 d..
Cursuri pentru șomerii din Valea Jiului, pe bani europeni
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat miercuri lansarea unui apel de proiecte finanţate din fonduri europene privind măsuri de recalificare profesională şi de reintegrare pe piaţa muncii a şomerilor din zona Valea Jiului.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a explicat că programul de finanţare are în vedere trei tipuri de măsuri, prima fiind organizarea de cursuri de calificare profesională pentru şomeri.
"Pentru zona Valea Jiului lansăm începând de astăzi apelul de proiecte, care are un specific aparte. Sunt trei tipuri de măsuri pe care le-am gândit în cadrul acestui apel de proiecte. O primă măsură este cea a cursurilor de recalificare. Ne gândim mai mult spre zona această de reintegrare reală în câmpul muncii a celor care sunt afectaţi de pe urma măsurilor de închidere a minelor. Aceste cursuri de recalificare profesională au acest specific şi datorită faptului că cei care ar urma să aplice pentru a câştiga finanţarea au obligaţia ca minimum 30% dintre c..
Vindea țigări de contrabandă
Un bărbat de 59 de ani, din comuna gorjeană Baia de Fier, s-a ales cu dosar penal marți, deoarece comercializa, pe raza localității, țigarete fără marcă, provenite din contrabandă.
"Pentru documentarea faptei, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Novaci, la locuința bărbatului bănuit de săvârșirea infracțiunii, fiind găsite 11.860 de țigarete fără marcă, supuse accizării, pe care le deținea în afara antrepozitului fiscal", arată IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi deţinerea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.
Țigaretele identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Inspectorii ITM, în carierele Jilț Nord și Jilț Sud
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a început anul 2020 cu acțiuni de informare la mai mulți angajatori, inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Inspectorii au fost marți în carierele Jilț Nord și Jilț Sud, unde au discutat, timp de câteva ore, atât cu administraţia, cât şi cu angajaţii din frontul de lucru, despre importanţa respectării cu stricteţe a normelor din domeniu, pentru evitarea accidentelor de muncă.
„Principala menire a unui inspectorat teritorial de muncă este supravegherea respectării legalităţii în relaţiile de muncă dintre angajat şi angajator şi asigurarea unui climat de siguranţă a procesului de muncă. Acţiuni de prevenţie, ca cea desfăşurată pe data de 07.01.2020, sunt necesare pentru a le reaminti celor două părţi semnatare ale unui contract individual de muncă că au atât obligaţii cât şi drepturi ce trebuie respectate, instituţia intervenind prin sancţionare doar în cazul în care prevederile legislaţiei muncii nu sunt aplicate. Pe parcursul anului 2020, vom m..
A fugit de Crăciun și a fost prins de Sf. Ion
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au reținut marți, 7 ianuarie, pentru 24 de ore, un tânăr de 26 de ani, din comuna gorjeană Padeș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
"Acesta, în noaptea de 24/25 decembrie 2019, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Motru Sec, nu a oprit în urma semnalul regulamentar efectuat de polițiști, ulterior fiind oprit forțat în trafic. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat", arată IPJ Gorj.
Tânărul va fi prezentat miercuri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.
Tâlhărită într-un apartament din Târgu Jiu
O tânără care locuiește în municipiul Târgu Jiu a fost marți victima unei infracțiuni de tâlhărie, chiar în apartamentul în care locuiește.
"Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce tânăra de 21 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, se afla în apartamentul în care locuiește, din Târgu Jiu, în interior ar fi pătruns o persoană necunoscută de sex masculin, în vârstă de aproximativ 25 de ani, cu înălțimea de 1,65-1,70 m, care, dintr-un sertar, i-a sustras o sumă de bani. Tânăra ar fi încercat să împiedice acțiunea bărbatului, dar nu a reușit, acesta folosind forța pentru a părăsi apartamentul", arată IPJ Gorj.
Ulterior, bărbatul a fugit pe scări, fiind surprins de către apelant în parcarea blocului, care, la rândul său, a încercat să-l imobilizeze, însă bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra sa și apoi a fugit.
"Tânăra a oferit polițiștilor detalii despre articolele de îmbrăcăminte pe care le purta cel în cauză. Poliți..
Doi tineri din Târgu Jiu, decedați
Tragedie într-o locuință din Târgu Jiu, de pe str. Islaz. O tânără de 18 ani și un tânăr de 20 de ani au murit, cel mai probabil intoxicați cu monoxid de carbon de la o sobă pe lemne.
O femeie a sesizat miercuri dimineața la 112 că într-o casă situată pe strada Islaz din municipiul Tg-Jiu se află 2 persoane inconștiente.
La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu și 2 echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, care au constatat că într-una dintre încăperile locuinței se aflau cei doi tineri care nu prezentau semne vitale.
Din păcate, toate eforturile echipajelor de intervenție de a-i salva pe tineri au fost în zadar, medicii sosiți la fața locului declarând decesul, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.
Revenim cu detalii.
Fostul șef de la Finanțe Gorj, mutat la Galați
PNL a scăpat de șeful de la Administrația Finanțelor Publice Gorj, mutându-l tocmai la Galați. Potrivit presei din Galați, Marin Ciumag este șef serviciu Colectare la Administrația Finanțelor Publice din județ.
La Galați pare a fi un fel de batalion disciplinar, pentru că acolo au mai fost duși șefi din administrațiile Vrancea și Constanța. Mutarea funcționarilor cu funcții de conducere la sute de kilometri de casă este o veche practică politică la care recurg partidele.
Contactat telefonic, Ciumag nu a dorit să comenteze informația, motivând că este în concediu.
Gheorghe Paraschivu este noul șef al Administrației Finanțelor Publice Gorj, acesta fiind promovat în ultima zi lucrătoare a anului trecut. (A.A.)
Al treilea cămin cultural modernizat cu bani europeni
Vești bune pentru localnicii din comuna gorjeană Scoarța. Autoritățile au obținut bani de la Compania Națională de Investiții să schimbe și fața Căminului Cultural din centrul comunei. Cu fonduri europene ori de la Guvern, edilii au reușit până acum să modernizeze alte două cămine din satele Bobu și Budieni spre bucuria localnicilor.
După ce au fost modernizate Căminele Culturale din Bobu și Budieni, pe lista autorităților a fost trecut Căminul Cultural din centrul localității Scoarța. Situat chiar peste drum de clădirea în care funcționează primăria, Căminul Cultural a ajuns în paragină și avea nevoie urgent de reabilitare.
Primăria a reușit să obțină bani prin Compania Națională de Investiții pentru modernizarea și dotarea căminului așa că, în câteva zile, va începe licitația și desemnarea firmei care se va ocupa de lucrările de reabilitare. „Avem foarte multe investiții. Săptămâna viitoare, căminul din centrul comunei Scoarța va fi scos la licitație, prin Compania Națională de Inv..
Atac iranian cu rachete. Reacţia lui Donald Trump
Iranul a lansat miercuri noaptea un atac cu rachete asupra unor baze irakiene în care se aflau militari americani. Bazele atacate sunt Al Assad şi Erbil. Ministrul de Externe iranian Javad Zarif a afirmat că Iranul nu doreşte o escaladare a conflictului şi că a luat măsuri proporţionale de autoapărare.
Preşedintele american Donald Trump a spus că armata americană este cea mai puternică şi bine echipată şi a anunţat că va face o declaraţie pe tema atacurilor.
Surse irakiene şi americane au declarat că nu s-au înregistrat victime în urma atacului. Un oficial militar american a declarat pentru CNN că militarii au fost avertizaţi cu suficient timp înaintea atacului, pentru a da alarma.
Atacurile au constituit răspunsul Iranului la uciderea generalului Qasem Soleimani la Bagdad. Iranul a calificat atacul soldat cu decesul generalului drept un act de război şi a ameninţat că va reacţiona.
Ministrul Cîţu: Trebuie să reformăm întreg sistemul de pensii
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţine că este necesară reformarea rapidă a sistemului de pensii, pentru că, altfel, celor născuţi după 1970 nu va mai avea cine să le plătească pensiile., întrucât nu vor mai fi bani.
Ministrul Finanţelor a vorbit, marţi seară, la Realitatea Plus, despre faptul că Legea pensiilor va fi pusă în aplicare exact aşa cum este, în 2020, banii fiind prevăzuţi în buget.
Cîţu a precizat, însă, că va continua discuţia despre pensiile speciale şi speră în rezolvarea acestei probleme în acest an. ”Există acest drept pentru a avea o pensie care nu este legată de contributivitate, dar calculul acestei pensii este în atribuţiile Guvernului, asta nu înseamnă că trebuie să fie pensii de zeci de mii de lei, care să fie mai mari decât un salariu. Exist categorii care, prin tratate internaţionale, au dreptul la pensii de serviciu, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie pensii nesimţite”, a spus Cîţu.
"Trebuie să reformăm întreg sistemul de pensii că, fără o refromă ..
PLUS Gorj cere guvernului să facă public programul de închidere a carierelor miniere
PLUS Gorj cere guvernului clarificări referitoare la memorandumul din data de 30 decembrie cu privire la CE Oltenia. "Credem că acțiunea este întotdeauna preferabilă inacțiunii, chiar dacă se va dovedi că unele măsuri vor necesita o corecție din mers", arată formațiunea într-un comunicat.
Presa centrală a relatat zilele trecute că memorandumul are în vedere închiderea a patru cariere miniere în cursul următorilor cinci ani. "Referitor la aceste aspecte, PLUS Gorj solicită clarificări din partea Guvernului și consideră că o corectă informare a salariaților CEO și a gorjenilor este prima condiție pentru aplicarea (voită sau nevoită) a oricărui „program de decarbonare”. Cu toții știm că, din cei 13.000 de angajați ai CEO, peste 8.000 lucrează în carierele de cărbune. Pe lângă cei 8.000 mai sunt alte câteva mii la prestatori și furnizori care lucrează pentru carierele de cărbune. Dacă CEO renunță la cărbune (chiar și parțial) și trece pe gaz, este foarte probabil că mii de oameni vor intr..
Un spital din Gorj caută fiziokinetoterapeut
Spitalul Orăşenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției de fiziokinetoterapeut.
Postul este vacant la cabinetul ambulatoriu de Recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul spitalului.
Pentru a putea participa la concurs, doritorii trebuie să aibă studii superioare în specialitatea balneofiziokinetoterapie și recuperare în domeniul sănătății. În plus, se solicită vechime în specialitate de cel puțin 6 luni.
Dosarele de înscriere se depun la sediul spitalului, până pe data de 17 ianuarie, ora 14.00. Proba scrisă a fost programată pentru data de 29 ianuarie. Cea de-a doua probă, interviul, va fi susținută de candidați pe 3 februarie.
Papură conduce antrenamentele Craiovei in Antalya
Jucătorii Universităţii Craiova au efectuat luni vizita medicală şi marţi au plecat în cantonamentul din Antalya. În acest stagiu de pregătire oltenii vor disputa şi patru meciuri amicale. Cu lotul de 30 de jucători a făcut deplasarea antrenorul Cornel Papură, în calitate de principal.
Cei 30 de jucători care au efectuat testele medicale au plecat marţi în stagiul de pregătire din Antalya. Deja jucătorii Craiovei au efectuat marţi după-amiază un prim antrenament, pe baza sportivă de la Limak Arcadia Sport Resort.
Lotul Universității Craiova a decolat marţi dimineață cu o cursă charter spre Turcia, acolo unde oltenii susţin un stagiu de pregătire de 18 zile și vor disputa 4 meciuri amicale. Aceştia au anunțat oficial și staff-ul care va pregăti echipa în acest cantonament, respectiv: Cornel Papură – ca antrenor principal și Florinel Luță – antrenor secund, Robert Tufiși – antrenor cu portarii, așadar, cu excepția lui Constantin Schumacher, staff-ul care a și început actualul sezon.
P..
Gorjeanca numită de Orban pleacă din Guvern
Adriana Elena Moța, prima gorjeancă numită de Orban într-un post de conducere la nivel central, va rămâne fără funcție la nicio lună de la numirea sa în fruntea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Fostul ocupant al postului, pesedistul Andrei Tinu, a anunțat că a câștigat procesul intentat premierului Ludovic Orban.
Curtea de Apel București a decis, marți, suspendarea executării deciziei din 11 decembrie 2019 prin care fiul fostului jurnalist Dumitru Tinu era demis din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Decizia instanței este una provizorie, până când se va judeca pe fond cererea lui Andrei Tinu de anulare a deciziei prim-ministrului, însă este executorie.
Andrei Tinu s-a plâns instanței că decizia premierului Orban a fost emisă cu „exces de putere”. El a declarat că se afla la acel moment în concediu medical, fiind în incapacitate temporară de muncă.
Tinu a fost numit în fruntea ANC în martie 2017. Potrivit presei ce..
A distribuit filme deocheate cu minori. Decizia instanței!
Magistrații Tribunalului Gorj au decis, marți, să înceapă procesul în cazul bărbatului de 41 de ani, din comuna gorjeană Bîlteni, acuzat de pornografie infantilă în formă continuată.
Ioan Tudor Popescu este suspectat că, în perioada 2016-2019, ar fi deţinut şi pus la dispoziţie, pe internet, mai multe materiale pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani.
Bărbatul a fost reținut la sfârșitul lunii octombrie și arestat ulterior pentru 30 de zile. Între timp, gorjeanul a scăpat de gratii și a ajuns în arest la domiciliu.
„În baza (...) constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 48D/P/2019 din 21.11.2019 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul POPESCU TUDOR IOAN, trimis în judecată, în stare de arest preventiv (în prezent aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă în formă continuată, pr..
Furturi cu repetiție! Ce spargeri a dat un gorjean în Belgia
Un tânăr din județul Gorj și-a petrecut sărbătorile de iarnă după gratii, fiind acuzat de comiterea a șase furturi pe teritoriul Belgiei. Ionuț Cristian Pănescu are 31 de ani și locuiește în orașul Bumbești-Jiu.
Tânărul are de executat o pedeapsă de 40 de luni închisoare, fiind acuzat de jaf organizat de către autoritățile judiciare din Belgia. Pănescu a fost reținut dinainte de Crăciun, iar în ajun de Anul Nou judecătorii din Craiova au dispus arestarea preventivă pe 30 de zile, în vederea predării.
Potrivit mandatului european de arestare, Pănescu a făcut parte dintr-un grup organizat care acționa în orașe situate în apropiere de capitala Bruxelles. Furturile au fost comise la începutul anului 2019.
De pildă, în noaptea de 3/4 ianuarie 2019, tânărul din Sadu și alți complici au spart geamurile mai multor autoturisme, care se aflau în parcarea unui service Mercedes, sustrăgând 20 de faruri și trei airbaguri. Operațiunea s-a repetat pe 8 februarie, hoții reușind să fugă cu alte 14 f..


