Reparații la Psihiatrie
Autorităţile locale din Turceni pun accent pe sănătate. În acest sens, la Secţia de Psihiatrie din cadrul unităţii spitaliceşti din oraş au fost demarate lucrări de reabilitare şi modernizare.
În acest moment se lucrează la reabilitarea unei părţi a secţiei de Psihiatrie cu bani de la bugetul local.
"Am demarat încă o lucrare la început de an, finanțată din bugetul local. Scările A și B ale Secției de Psihiatrie a Spitalului Orășenesc Turceni au intrat în renovare. Se vor reface instalațiile sanitare, instalația termică, zugrăveli și se va înlocui tocăria de lemn cu una de tip termopan. De asemenea, se va construi o cameră izolatoare pentru situațiile aparte. Astfel, vom asigura condiții mai bune de trai și pentru semenii noștri cu probleme speciale", a precizat Cristina Cilibiu, primarul Oraşului Turceni.
Valoarea totală a investiţiei este de 400.000 de lei.
Garda Forestieră, control la o firmă din Tismana
Cantitate mare de material lemnos a fost confiscată acum două zile, în urma unui control la care au participat polițiștii din Tismana și reprezentanții Gărzii Forestiere.
"Cu această ocazie, la controlul efectuat la o socitate comercială cu sediul în orașul Tismana, a fost identificat volumul de aproximativ 144 mc material lemnos esențe fag, plop, cer, gorun și castan, fără a putea prezenta documente legale de provenienţă.
În urma controlului efectuat poliţişti au luat măsura sancționării contravenționale a societăţii comerciale conform Legii nr.171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Totodată, a fost luată măsura complementară a confiscării valorice a volumului de 144,38 mc material lemnos", arată IPJ Gorj.
Cinci britanici au contractat coronavirusul într-o staţiune de schi din Franţa
Cinci britanici, între care se numără şi un copil, au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus în Franţa, după ce au fost cazaţi în aceeaşi cabană şi au intrat în contact cu o persoană care a fost în Singapore, a anunţat ministrul Sănătăţii, Agnes Buzyn.
Starea celor cinci nu este îngrijorătoare, a menţionat ministrul.
Britanicii au fost cazaţi în aceeaşi cabană cu o persoană infectată, în staţiunea de schi Contamine Montjoie, din estul Franţei. “Cazul iniţial ne-a fost adus în atenţie noaptea trecută. Este vorba de un britanic care s-a aflat în Singapore în perioada 20-23 ianuarie şi a venit în Franţa la 24 ianuarie pentru patru zile”, a explicat Buzyn.
Pe teritoriul Franţei s-au semnalat până acum 11 cazuri de persoane infectate cu coronavirus.
A venit de la muncă din Italia și a ajuns în pușcărie
Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a ajuns din nou în spatele gratiilor, la scurt timp după ce fusese eliberat condiționat.
Gabriel Florin Muraru a revenit în țară pe 9 octombrie 2019, din Italia, unde a fost plecat la muncă. A ajuns dimineața în Timișoara, cu autocarul, iar seara s-a decis să plece spre casă, la Târgu Jiu.
Înainte de asta, în jurul orelor 01:00, tânărul a ajuns la un spital din Timișoara. A cerut îngrijiri medicale, acuzând dureri la un picior. A nimerit însă la un spital de copii, de aici fiind îndrumat să meargă la o altă unitate sanitară.
Când a ieșit din spital, lui Gabriel i-a „sărit” în ochi o mașină parcată în curte. Nu a stat prea mult pe gânduri și s-a hotărât să ia Range Rover-ul, pentru a ajunge la Târgu Jiu. A pătruns cu ușurință în autoturismul care nu era asigurat și a găsit în cotieră un mănunchi de chei cu care a încercat să pornească mașina. Nu a reușit, pentru că imediat a fost surprins de paznicul spitalului, care a alertat poliția...
Cât de puțin mai produce CE Oltenia
Complexul Energetic Oltenia lucrează sâmbătă cu doar patru grupuri energetice, câte unul la fiecare termocentrală: Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2. În total, cele patru termocentrale nu produc nici 600 MWh.
Asta deși cererea de energie este destul de mare, fiind frig afară. Piața este asigurată însă de energia hidroelectrică și de hidrocarburi, fiecare cu o cotă de 21% din piață, urmate de energia nucleară cu 20% și energia eoliană cu 17%.
Cărbunele abia mai are o cotă de 12% din piață, două treimi din cotă revenind Complexului Energetic Oltenia.
O explicație a producției mici de energie termo ar putea fi aceea că au expirat contractele bilaterale, încheiate la prețuri care făceau CEO să vândă în pierdere, vânzările fiind preponderent pe Piața Zilei Următoare.
Un liceu de comună, reabilitat cu peste 15 milioane de lei
Liceul Tehnologic din comuna gorjeană Peștișani va fi reabilitat cu fonduri europene. Peste 15 milioane de lei au reușit să atragă autoritățile locale pentru a moderniza unitatea de învățământ. Clădirea va fi dotată cu mobilier, calculatoare și table inteligente. În plus, va fi construit un internat cu zeci de camere.
În total, 15,9 milioane de lei au atras autoritățile locale din Peștișani pentru a ridica un internat, o sală de sport și câteva ateliere la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din localitate. Elevii care învață aici vor putea fi cazați la internat și liceul lor va fi complet modernizat.
Primarul comunei Peștișani a explicat că licitația pentru reabilitarea liceului este aproape încheiată și urmează să fie stabilită firma constructoare care se va ocupa de lucrări.
“Avem Liceul Tehnologic în licitație. Avem două firme care au venit la licitație. Sunt 159 de miliarde de lei vechi la liceu. 120 de miliarde înseamnă construcții și diferența înseamnă dotări. Vorbim de ..
Pauză pentru lectură. “Toată școala citește!”
Inițiativă de toată lauda într-o școală din Târgu Jiu. Să încurajeze cititul, dascălii de la Școala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu” din municipiu au decis să dedice două pauze lecturii. Se va întâmpla în fiecare zi de vineri, iar toți elevii vor lua parte la o lecție sănătoasă de lectură.
Demersul va include toate clasele din școală, pornind de la grădiniță până la clasa a opta. Vor lua parte la citit inclusiv profesorii și personalul nedidactic.
“Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu se alătură campaniei ,,Toată școala citește!". Pe toată durata semestrului al II-lea, în fiecare zi de vineri vom avea două pauze de lectură în care vom citi împreună, într-un demers comun de urmărire a frumosului și de aventură a ideii, de la copiii de grădiniță până la elevii de clasa a VIII-a, de la educatori, profesori și directori până la personalul nedidactic!”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.
Primar acuzat că îl plac bărbații. A făcut plângere penală!
Situație neobișnuită în comuna Săcelu din județul Gorj. Primarul Florin Jurebie a reclamat mai multe persoane la Parchet, pentru că ar fi zis într-o ședință despre el că este homosexual. Jurebie a publicat plângerea pe pagina de socializare.
Primarul PSD, Florin Jurebie, a formulat o plângere penală pe numele lui Dănășel Gheorghe, consilier local UNPR, a viceprimarului Gheorghe Dumitrelea, dar a și fostului primar Ion Voica, după ce aceștia l-ar fi defăimat.
"În fapt, în timpul ședinței de Consiliu local din data de 30.1.2020, consilierul local Dănășel Gheorghe mi-a adus cuvinte jignitoare, dar a și afirmat că am făcut fapte neadevărate prin care mă defăimează și îmi aduce un grav prejudiciu imaginei mele în societate, precum că aș fi homosexual, îmi plac bărbații și că m-am dat la el. Toți cei prezenți la ședință, în speță consilierii locali și cetățenii au auzit aceste lucruri și au râs de cele spuse de Danășel Gheorghe crezând că aceste lucruri sunt adevărat", a scris primarul d..
Cinci mii de saci plini cu gunoaie adunate din râul Motru
Râurile din județul Gorj au fost transformate în adevărate gropi de gunoi. După acțiunea de amploare de ecologizare din Defileul Jiului, a urmat o nouă igienizare în altă zonă din județ, unde gunoaiele au sufocat râul. Zeci de voluntari și angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj au adunat tot felul de gunoaie aruncate în râul Motru, din localitatea Padeș.
În total, voluntarii au umplut în jur de 5.000 de saci cu deșeurile pe care le-au scos numai din albia râului. S-a implicat în acțiune și Primăria Padeș care a invitat localnicii să dea o mână de ajutor. “Tot locuitorii sunt de vină în mare parte. E o rușine că aruncă oamenii gunoaie. Trebuie luate măsuri și să fie amendați cei care aruncă gunoaiele”, a declarat un localnic.
„Sunt mormane de gunoaie. Am văzut că sunt aduse cu sacii gunoaiele în capul satului. Sunt haine, tot felul de mizerii. Tot oamenii le aruncă, tot ai noștri din sat. Poluarea vine de la noi. Doar cine aruncă gunoaie aici? Sunt tomberoane, dar nu toat..
Concurs pe post, cu aviz de la Mitropolia Olteniei
Un liceu din Târgu Jiu caută să angajeze secretar șef. Nu oricine poate ocupa această funcție. Pe lângă condițiile legate de studii și vechime, candidații trebuie să obțină negreșit un aviz de la Mitropolia Olteniei.
Postul este vacant la Liceul Teologic din Târgu Jiu și este pe perioadă nedeterminată.
Cei interesați de acest loc de muncă trebuie să aibă studii superioare și să fi lucrat, neîntrerupt, ca secretar, cel puțin 1 an și 6 luni înainte de depunerea dosarului. Se cere și o caracterizare de la ultimul loc de muncă. În plus, mai este nevoie și de avizul cultului, arhiereasca binecuvântare, care se obține de la Mitropolia Olteniei - Craiova.
Concursul se va organiza în perioada 2-4 martie. Candidații vor susține proba scrisă, proba practică și interviul.
Pandurii joacă sâmbătă încă un amical cu CS Hunedoara
Pandurii Târgu Jiu susţine sâmbătă un alt meci amical în compania echipei CS Hunedoara cu care gorjenii au jucat şi săptămâna trecută. Meciul se dispută cu începere de la ora 12:00, pe terenul sintetic de la Târgu Jiu.
Jucătorii echipei Pandurii se pregătesc în continuare în cantonamentul de la baza proprie de pregătire din Complexul Sportiv Municipal, acolo unde au efectuat zilnic câte două antrenamente pe zi. Pregătirea fizică se efectuează pe pista Stadionului Municipal iar pregătirea tehnico-tactică pe terenurile de antrenamente ale echipei.
Lotul pe care antrenorul Călin Cojocaru îl are la dispoziţie în cantonament numără 28 de jucători. Patru dintre aceştia sunt portarii Alexandru Opriţa, Cătălin Iovicin, Alexandru Krupenschi şi Alex Achiriloaei şi jucătorii de câmp: Borisav Zlataric, Alexandru Catrici, Matei Babaua, Daniel Ciobanu, Patrick Popescu, Ludovic Erhard, Nicolae Cotolan, Alexandru Vasilescu, Aurel Pirciu, Kazuki Takahashi, Alexandru Trancă, Alexandru Dinu-Ivănescu, A..
Primul meci acasă pentru handbalistele senioare de la CSM Târgu Jiu
Echipa locală de handbal feminin senioare a CSM Târgu Jiu va susţine în acest week-end primul meci din campionat în acest an pe teren propriu. Jucătoarele antrenate de Liviu Andrieş vor întâlni, în etapa a 13-a a Seriei C pe ACS Kezilabda Klub din Odorheiul Secuiesc.
Sala Sporturilor găzduieşte sâmbătă, 8 februarie, cu începere de la ora 14:00, meciul din cadrul celei de-a treia a returului Diviziei A de handbal feminin, a 13-a a campionatului, dintre CSM Târgu Jiu şi ACS Kezilabda Klub din Odorheiu Secuiesc. Pentru a păstra distanţa faţă de a patra clasată, handbalistele pregătite de Liviu Andrieș trebuie să se impună în faţa celei de-a cincea echipe din serie. „Va fi un meci în care cele trei puncte sunt extrem de importante pentru noi, mai ales că ştim cu toţii cum am pierdut etapa trecută la Vâlcea. Avem nevoie de o victorie pentru a ne consolida locul 3 în clasament şi toată lumea este conştientă de acest lucru. Nu va fi un meci ușor, pentru că este clar că și echipa din Odorhei ..
Regal handbalistic la Târgu Jiu, trei meciuri consecutive la Sala Sporturilor
Sâmbătă iubitorii handbalului din Târgu Jiu vor fi răsfăţaţi cu trei meciuri de handbal, după cuplajul fetelor de la CSM, senioare şi junioare, urmând meciul băieţilor de la Universitatea Constantin Brâncuşi. După meciul senioarelor de la ora 14:00, pe parchetul sălii vor intra junioarele de la CSM care întâlnesc echipa CSS Craiova, iar de la ora 18:00 vor juca handbaliştii de la UCB Târgu Jiu, care au programat meciul cu CNOPJ Timişoara.
La Sala Sporturilor din Târgu Jiu va avea loc sâmbătă, imediat după meciul senioarelor, meciul junioarelor III ale clubului CSM Târgu Jiu. Echipa antrenată de Andrei Enache va întâlni, în etapa a-18-a a Seriei E, pe CSS Craiova. “Este un meci, am putea spune decisiv, pentru junioarele clubului în lupta pentru ocuparea unui loc în primele șase din serie. Sper să obținem victoria și la finalul campionatului o clasare în primele șase, ceea ce ar însemna, ca din primul de activitate al clubului să ne calificăm la Turneul Final”, a precizat directorul CS..
A lăsat camionul defect în stradă. Când s-a întors a găsit un cadavru în...
Un bărbat din Bucureşti care şi-a lăsat camionul defect pe o stradă din Sectorul 5 a găsit un cadavru când s-a dus să ridice autovehiculul. Poliţiştii au demarat o anchetă.
”În această seară, în jurul orei 19.00, prin apel 112, un bărbat a sesizat că a găsit în vehiculul său de transport, lăsat pe Splaiul Independenţei, Sector 5, un bărbat decedat. Apelantul a precizat ca maşina se defectase şi urma să o ridice”, a transmis, vineri seară, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
Cadavrul urmează să fie ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
Încă două mii de doze de vaccin antigripal au ajuns în Gorj
Peste două mii de doze de vaccin antigripal au ajuns la Direcția de Sănătate Publică Gorj. Acestea vor fi distribuite celor care își doresc să se vaccineze împotriva gripei mai ales că ne aflăm în plină epidemie, iar cazurile de îmbolnăviri sunt tot mai multe. În total, până acum, au ajuns peste 24 de mii de doze de vaccin antigripal.
Cele două mii de doze care au fost trimise în județul Gorj în aceste zile urmează să fie distribuite către medicii de familie, iar, din cabinetele lor, spre populație.
În primă fază, în acest sezon, au ajuns în județul nostru peste 24 de mii de doze de vaccin antigripal. Numai în ultima săptămână, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, două persoane din județul Gorj au fost diagnosticate cu gripă.
„Am primit 2.085 de vaccin antigripal. Se distribuie gratuit către populația cu vârste cuprinse între 6 luni și peste 65 de ani din cabinetele medicilor de familie din județ. Totul, de săptămâna viitoare conform planificării care va fi comunicată..
Școala din Scoarța scapă de toaleta din fundul curții
Vești bune pentru circa 150 de copii din comuna gorjeană Scoarța. Din toamnă, nu vor mai fi nevoiți să meargă la toaleta din fundul curții. Autoritățile locale au obținut fonduri pentru a construi o toaletă modernă, dar și pentru reabilitarea clădirii în care învață copiii. Prin acoperiș plouă, iar pereții s-au degradat.
Școala din centrul comunei Scoarța, cea mai mare de altfel din localitate, este veche de mai bine de cinci decenii. Pentru copii, cel mai mare coșmar este să meargă la toaletă. Este vorba de un grup sanitar vechi, fără apă curentă și fără mobilier, în fundul curții. Primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, promite că, din această toamnă, lucrurile se vor schimba.
Primăria a obținut bani de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, și va reabilita școala din Scoarța, unde învață în jur de 150 de copii. „Și școala din centru necesită reabilitare. Este foarte veche. Are 50 de ani. Am obținut finanțare. Este în licitație. În câteva zile, va fi desemnat câș..
Ieduț salvat din fântână
Un gorjean din comuna Scoarța, satul Pișteștii din Deal, a sesizat pompierii cu privire la faptul că un ieduț a căzut într-o fântână dezafectată adâncă de vreo 10 metri.
Proprietarul și-a dat seama repede că iedul a dispărut din peisaj și când și-a aruncat ochii în fântână a văzut animalul. S-a chinuit câteva ore, prin mijloace improvizate, să-și salveze animalul, dar nu a reușit, așa că și-a luat inima în dinți și a sunat la pompieri.
"Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu s-a deplasat la fața locului. Unul dintre colegii nostri, asigurat de către ceilalți membri ai echipajului, a coborât în fântână, a luat iedul în brațe și l-a scos la suprafață. Dintr-o dată, fața proprietarului s-a luminat de bucurie și nu-și mai găsea cuvintele pentru a le mulțumi colegilor nostri. Din fericire, deși căzuse în gol vreo 10 metri, animalul nu a pățit nimic, tremura doar de spaima pe care a tras-o", a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.
Șofer beat pe o stradă din Turceni, altul fără permis la Motru
Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat vineri dimineața în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Ponoarele, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sănătății din orașul Turceni, având o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a poseda permis de conducere.
La solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
“În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și sustragerea de la recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, anunță IPJ Gorj.
Un alt șofer, de 39 de ani, din municipiul Motru, a fost prins joi în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tismanei, din municipiu, fără a deţine permis de conducere.
“În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de co..


