LIDER din CE Oltenia: Oamenii sunt foarte SUPĂRAȚI. Nu mai putem fi PĂCĂLIȚI!

0
Deși legea 197/2021 a intrat în vigoare pe data de 18 august, minerii și energeticienii nu beneficiază, deocamdată, de pe urma ei. Administrația...

Trei asistenți șefi au demisionat, în numai șase luni, pentru că n-au reușit să...

0
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj funcționează, de șapte luni, în virtutea inerției, fără director medical, din cauză că niciunul dintre medici nu a...

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 08.11 – 14.11.2021 – GORJ

0
Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum...

Procesul pedofilului din Târgoviște a început la Tribunalul Gorj

0
Bărbatul de 27 de ani își racola victimele de pe rețelele de socializare, Facebook, Tik Tok, Instagram și le spunea că are cel...

Patronul care a omorât un om cu coada de la o mătură, rămâne în...

0
Reamintim că Daniel Stănilă a avut, cu cinci luni în urmă, o ceartă cu un localnic de 52 de ani, între cei doi...

Romanescu: O colaborare cu PSD ar fi foarte delicată. Avem nevoie de stabilitate

0
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu crede într-o alianță cu PSD la Guvern. Liderul PNL Târgu Jiu este de părere că o...

Accident la Tismana! Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital! FOTO

0
În această seară a avut loc un accident în satul Sohodol care aparține orașului Tismana. În urma evenimentului rutier un tânăr de...

A ieșit pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină! Ambii șoferi din...

0
În data de 31.10.2021, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 ,cu privire la faptul că pe raza...

România a depășit cifra de 7 milioane de persoane vaccinate anti-COVID

0
“România se vaccinează: peste 7.000.000 de persoane vaccinate! Astăzi am depășit pragul de 6.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză” –...

Loteria de Vaccinare, 31 octombrie. A cincea extragere săptămânală şi prima extragere lunară

0
La extragerea săptămânală participă persoanele care s-au înscris până vineri la prânz, iar la cea lunară, la care se acordă un premiu de...

Fostul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici Gorj obligat să plătească daune pentru calomnie

0
Ștefan Geamănu, fostul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici Gorj, a pierdut un proces civil, intentat de Constantin Țăpuș, care deține calitatea de...

7 decese și 78 de cazuri noi de COVID înregistrate ASTĂZI în Gorj!

0
În data de 31 octombrie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:– 1106 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;–...

Romanescu vrea să nu mai existe anul viitor maidanezi pe străzile orașului Târgu Jiu

0
Conducerea Primăriei municipiului va avea o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor pentru protecția animalelor, pentru a găsi o soluție în privința câinilor fără stăpân....

Pacienți cu forme severe de COVID-19 vor fi transferați în Germania

0
Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, vor semna un acord pentru transferul pacienților cu forme severe și...

Cum a reuşit un liceu din Gorj să vaccineze împotriva COVID-19 aproape toţi angajaţii

0
Peste 150 de persoane au fost imunizate. Cele mai multe, 120, au ales vaccinarea cu serul de la Pfizer. Vaccinarea s-a desfăşurat în...

Viceprimar din România mort de COVID-19 după ce s-a tratat acasă. Avea certificat fals...

0
După ce și-a sărbătorit ziua de naștere, viceprimarul în vârstă de 43 de ani a început să se simtă rău. S-a testat și...

Accident la Baia de Fier!

0
În această după-amiază a avut loc un accident în comuna Baia de Fier în urma căruia două persoane su suferit leziuni și au ajuns...

Doi bărbați au fost răniți într-un accident petrecut la Baia de Fier

0
Două bărbați au fost răniți în urma unui accident rutier produs la Baia de Fier. „ISU GORJ a fost solicitat sa intervină...