Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, în dimineața zilei de 19 martie, trei percheziții domiciliare în Târgu Jiu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Acțiunile au vizat locuințele unui bărbat de 40 de ani și ale unei femei de 37 de ani, ambii din municipiu, suspectați că ar fi desfășurat activități ilegale de comercializare a articolelor vestimentare.
Din cercetările efectuate a reieșit că, începând cu anul 2023 și până în prezent, cei doi ar fi vândut, în mod constant, produse de îmbrăcăminte purtând mărci cunoscute, prin intermediul unui magazin clandestin amenajat în mansarda imobilului în care locuiesc.
În urma perchezițiilor, polițiștii au indisponibilizat aproximativ 13.400 de articole vestimentare, estimate la o valoare de circa 1.600.000 de lei.
Cercetările continuă în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.









