Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia sunt absolut convinși că societatea are pierderi la 6 luni. Federațiile sindicale representative au solicitat administrației datele economice pe primul semestru. Dat fiind faptul că prețul certificatelor de CO2 este unul în continuare ridicat, liderii organizațiilor sindicale se așteaptă ca șefii colosului energetic să anunțe că firma înregistrează pierderi.
Se vorba deja de pierderi de 300 de milioane de lei la 4 luni și de 600 la 3 luni, însă nu există un punct de vedere oficial al Complexului Energetic Oltenia pe această temă. Este de așteptat ca săptămâna viitoare să existe o comunicare pe această temă. Există însă și o temere din partea actualului Directorat că anunțarea de pierderi pe primul semestru ar avea ca effect demiterea Directoratului de către Consiliul de Supraveghere. Dumitru Pârvulescu, liderul FNME, este unul dintre cei care sunt convinși că firma are pierderi pe primele 6 luni.
Articolul integral aici









