21.5 C
Târgu Jiu
04 iun. 2026 19:38:45
Acasă Politic Jianu: NU se pune problema INSOLVENŢEI Primăriei Motru

Jianu: NU se pune problema INSOLVENŢEI Primăriei Motru

0
153

Edilul liberal al celui de-al doilea municipiu al judeţului a cerut sprijin şefilor judeţului pentru a rezolva problemele financiare ale autorităţii locale.

Gigel Jianu susţine că a primit promisiuni de la preşedintele Consiliului Judeţean Gorj că va face demersuri pentru a încerca să ajute Primăria Motru pentru a nu intra în insolvenţă. Potrivit edilului, Cosmin Popescu a intervenit la premierul Viorica Dăcnilă, dar şi la alţi miniştri din cabinetul său pentru a-l ajuta. “Situaţia financiară a Primăriei Motru este foarte grea. Suntem în dificultate, nu este nimic nou, am anticipat încă de astă iarnă acest lucru. Am ştiut că vom avea probleme la sfârşitul verii, chiar în luna august vom avea probleme datorită legii bugetului şi modului în care au fost repartizate sumele pentru bugetele locale. Nu este nimic nou. E adevărat, dificultăţile au apărut mai devreme, pentru că şi CEO, având probleme, nu şi-au onorat obligaţiile la bugetul de stat. Deci, nici măcar din partea complexului nu ne-au intrat sumele care ne intrau lunar. Procedura insolvenţei presupune mai multe lucruri, încă nu se pune această problemă. Bineînţeles că am făcut demersurile necesare pentru a evita această situaţie şi chiar am promisiune de sprijin. Am făcut demersuri pentru solicitare sume de la guvern, mi s-a promis sprijin pentru întocmirea proiectului. S-a luat legătura cu atât cu doamna prim-ministru, cât şi cu miniştrii de resort şi a rămas stabilit că vor avea loc întâlniri pe regiuni cu consiliile judeţene şi cu primăriile care au probleme. Am apelat la preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Popescu şi la parlamentari şi la domnul Dan Vîlceanu”, a declarat Jianu.

Promite că va achita SALARIILE INTEGRAL

Gigel Jianu are şi o veste bună pentru angajaţii primăriei. Edilul spune că în vistieria autorităţii locale urmează să intre ceva sume virate de CE Oltenia cu care se vor achita salariile la zi. Edilul ar avea nevoie de 9 milioane de lei pentru a scăpa de toate datoriile şi arieratele pe care le are primăria. “În acest moment, am avea nevoie de 9 milioane lei, arierate şi datorii şi obligaţii către bugetul de stat. Ultimul salariu l-am putut plăti doar la jumătate. În acest moment, CEO ne-a anunţat că a făcut o eşalonare a obligaţiilor către bugetul de stat de luna trecută, asta înseamnă că, în această lună, pe lângă obligaţiile curente ar trebui să vină şi partea de reeşalonare. Adică, ceva mai mulţi bani, în această situaţie putând să achităm salariile la zi şi diferenţa din urmă”, a conchis primarul de la Motru.




Articolul complet aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!