Municipiul Târgu Jiu va fi promovat prin intermediul unei aplicații mobile realizate de o companie austriacă, Târgu Jiu City App.
Utilizatorii vor putea vizualiza locurile de cazare, obiectivele turistice și culturale precum și evenimentele pe care le organizează municipalitatea.
Carl Georg Dabala, directorul de vânzări al companiei austriece, a fost prezent, vineri, într-o conferință de presă, alături de primarul Marcel Romanescu care l-a lăudat că ”vorbește limba română mai bine decât mulți dintre consilierii municipali”.
Dabala a făcut o scurtă prezentare a companiei austriece care se ocupă de promovarea Târgu Jiului, precizând că sunt încheiate colaborări cu peste 150 de localități din aproape toate județele țării.
Reprezentatul companiei austriece a făcut și o mică demonstrație a modului în care funcționează aplicația City App Târgu Jiu.
Viceprimarul Adrian Tudor a precizat că aplicația de promovare a Târgu Jiului a costat municipalitatea 30 de mii de lei fără TVA.









