Fără contracandidați, tandemul Weber-Popescu a preluat, duminică, conducerea PSD Gorj, încheindu-se epoca Florin Cârciumaru-Ion Călinoiu în cea mai mare organizație politică din județ.
Noii șefi ai partidului s-au arătat încrezători în ceea ce privește viitoarele bătălii electorale. În discursul său, președintele Mihai Weber le-a mulțumit colegilor pentru susținere.
Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a devenit președinte executiv al organizației PSD. Alegerile pentru posturile din fruntea filialei s-au făcut în bloc, la vedere, cu mâna ridicată. ”Nu avem niciun motiv să nu câștigăm viitoarele bătălii electorale” a declarat Popescu.
În prezența lui Liviu Dragnea, Cosmin Popescu a lăudat Programul Național de Dezvoltare Locală, inițiat de șeful PSD, și le-a cerut liderilor Opoziției, care l-au criticat, să-și ceară scuze.
La ședința de alegeri pentru posturile de conducere din PSD Gorj a fost prezent și secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, care a lăsat impresia că se va implica în campaniile electorale care urmează.
Sursa aici









