Primăria Municipiului Târgu-Jiu scoate din nou la concurs funcția de arhitect-șef al Serviciului Urbanism. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură sau urbanism cu studii de masterat sau postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, conform art. 36 indice1 lit. a) din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani; atestat emis de Registrul Urbaniştilor din România. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 08 ianuarie 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 29 ianuarie 2019, ora 10:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Sursa aici









