Pe 29 noiembrie, parcă s-a născut a doua oară, după ce a scăpat nevătămat dintr-un accident feroviar, însă luni a primit o veste de coșmar. Este cazul unui tânăr de 31 de ani, din Pojogeni, acuzat că și-ar fi amenințat fosta iubită cu moartea și ar fi încercat să o lovească în trafic cu mașina.
„Polițiștii din Târgu-Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă un bărbat de 31 de ani, din Pojogeni, după ce și-a amenințat fosta concubină, o femeie de 30 de ani, în mod repetat, a încercat să o lovească cu mașina, în trafic și a hărțuit-o. Față de acesta vor fi continuate cercetările pentru amenințare în formă continuată și hărțuire”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Joi, bărbatul a fost implicat într-un eveniment feroviar, fără victime, la CFR Pojogeni. „În timp ce conducea un autoturism, nu a respectat culoarea roșie a semaforului de la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind lovit de un tren regio, care circula pe relația Petroșani-Craiova. În urma impactului, locomotiva a suferit avarii, fapt pentru care circulația feroviară a fost blocată până la sosirea unei locomotive de ajutor. La ora 12.10 s-a deblocat circulația feroviară, trenul reluandu-și traseul”, au stabilit polițiștii. Nu doar el a avut noroc când a scăpat nevătămat din accident, ci și tânăra cu care a avut o relație, acesta lovind un stâlp în încercarea de a o acroșa cu autoturismul. Femeia ar fi cerut și un ordin de protecție, însă cererea sa a fost respinsă de judecători în urmă cu câteva luni.
Marți, bărbatul va fi prezentat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești.
Sursa aici









