Cuzin Toma, cel care îl joacă pe Firicel în serialul Las Fierbinți, a fost prins de polițiștii de la Brigada Rutieră din București în timp ce conducea cu permisul suspendat. Actorul este suspectat de polițiști și că a condus sub influența drogurilor. Lui Cuzin Toma i s-au prelevat probe biologice și se așteaptă rezultatele.
Cuzin Toma a fost prins, marți seara, în București, fiind tras pe dreapta de un echipaj al Secţiei 11 Poliţie. Poliţiştii au descoperit că actorul avea permisul suspendat, dar le-a atras atenția și comportamentul lui ciudat.
Actorul a fost testat cu aparatul din dotare, apoi a fost dus la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde i-au fost recoltate probe biologice, polițiștii suspectând că a condus sub influența stupefiantelor, au precizat surse judiciare pentru Libertatea. Pe numele actorului a fost întocmit dosar penal.
Libertatea a încercat să-l contacteze pe Cuzin Toma pentru un punct de vedere, însă până la ora publicării știrii, actorul nu a răspuns solicitării. Actorul a comentat însă la România TV și a spus: „Nu am băut, nu am consumat droguri”.
Totodată, Cuzin Toma a negat faptul că polițiștii au deschis dosar penal pe numele lui. (libertatea.ro)
Sursa aici









