Viceprimarul Târgu-Jiului a taxat, vineri, dezinteresul parlamentarilor de Gorj și al consilierilor locali și județeni față de Colocviul Internațional ”Brâncuși”.
Evenimentul a fost organizat la Teatrul ”Elvira Godeanu”, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ,,Constantin Brâncuși’’. Deși invitat, președintele României, Klaus Iohannis, n-a participat, suferind o intervenție chirurgicală la umăr. În schimb, a fost prezent consilierul său pe probleme de cultură, Sergiu Nistor. Și președintele Comisiei de Cultură a Senatului, Radu Preda, a ținut să vină la Târgu-Jiu. Senatorul Florin Cârciumaru a fost singurul parlamentar de Gorj prezent.“Din păcate, nici consilierii judeţeni, locali, directorii instituţiilor deconcentrate şi nici parlamentarii nu au participat la acest eveniment. Nu ştiu dacă asta arată cât de mult îl iubesc ei pe Brâncuşi. Îi rog un lucru: să nu-l mai folosească pe Constantin Brâncuşi doar în campaniile electorale sau doar pentru a-şi plăti poliţe politice, atâta timp cât arată un dezinteres total faţă de ceea ce s-a organizat la Târgu-Jiu. Îmi pare rău că şi colegi de-ai mei de partid au tratat în acest mod povestea aceasta frumoasă care a început astăzi (n.r. vineri). Clasa politică trebuie să fie un exemplu, să răspundă prezent la acţiunile de cultură, în primul rând, să lase circul deoparte. Toată lumea a primit invitaţii. Ca om politic, chiar dacă te plictiseşti trebuie să vii la astfel de evenimente din respect pentru ceea ce au făcut înaintaşii noştri pentru acest oraş”, a declarat Adrian Tudor.
Sursa aici









