Etapa a 12-a a Ligii 2 a consemnat primul eşec pentru singura echipă rămasă neînvinsă în acest sezon. Sportul Snagov a pierdut cu 2-0 la Târgu Jiu cu Pandurii şi, mai mult, a cedat şi prima poziţie în clasament, în favoarea Clinceniului, care are un golaveraj superior.
Ilfovenii au practicat un joc slab pe sinteticul de la Târgu Jiu, iar golurile marcate de Philippe Nsiah (32′) şi George Tudoran (75′ – pen.) n-aveau cum să-i ierte de primul eşec în acest.
La finalul meciului, antrenorul Laszlo Balint a spus că n-a fost surprins cu nimic de Pandurii şi a condamnat agresivitatea jucătorilor gorjeni. „Din păcate, astăzi am pierdut în faţa unei echipe care nu ne-a surprins cu nimic, cu excepţia agresivităţii fizice. Este al doilea meci în care sunt obligat să fac schimbări pentru că jucătorii se accidentează ca urmare a loviturilor adversarilor, şi apoi să fac improvizaţii în aşezarea tactică a echipei. Chiar şi aşa, nu avem nicio scuză, am greşit nepermis în apărare, iar în atac am ratat două situaţii de unu la unu cu portarul gazdelor. Orice înfrângere este dureroasă, însă trebuie să fim maturi, să învăţăm din greşelile pe care le-am făcut astăzi, să ridicăm capul sus şi să muncim mai mult şi mai bine săptămâna următoare, pentru că e clar că trebuie să reglăm repede lucrurile care nu au funcţionat în partida cu Pandurii”, a comentat Laszlo Balint pentru pagina de facebook a echipei unde antrenează.
În etapa a 13-a, Sportul are un meci facil pe teren propriu cu Metaloglobus, iar Pandurii joacă în deplasare la CS Balotești. Ambele meciuri se discută sâmbătă, de la ora 11:00,
Sursa aici









