Revoltat că autoritățile române au lăsat de izbeliște casa de la Hobița în care s-a născut Constantin Brâncuși, Laurian Stănchescu vrea să facă demersuri ca imobilul să fie mutat la Paris sau peste ocean.
Scriitorul a reacționat după ce a văzut, săptămâna trecută, pe posturile naționale de televiziune reacția Ministrului Culturii după ce a aflat despre prăbuşirea ultimelor vestigii ale casei Titanului de la Hobița. George Ivaşcu a promis o inspecţie la faţa locului din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Gorj. Laurian Stănchescu a scris o scrisoare Guvernului României în care acuză Executivul condus de Viorica Dăncilă de indiferență față de patrimoniul național. „Voi propune agenției France Press, dar și altor agenții ca această casă să fie transferată la Muzeul Brâncuși la Paris ori să fie dusă peste ocean, unde i-a fost dedicată o sală marelui sculptor. Acolo, ar fi pelerinaj la această casă. Aici, în țară, casa este privită ca o ruină de care toată lumea așteaptă să scape”, a declarat Stănchescu. Scriitorul spune că a discutat și cu președintele Consiliului Județean Gorj despre problema casei în care a locuit marele sculptor Constantin Brâncuși. Laurian Stănchescu susține că și Cosmin Popescu s-a arătat îngrijorat de ceea ce se întâmplă cu moștenirile lăsate județului de Titanul de la Hobița. “Vreau ca patrimoniul Brâncuși să fie salvat. Nu voi mai permite bătaia de joc și infamia la adresa partimoniului de-o excepțională valoare”, a conchis Stănchescu.
Sursa aici









