13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:08:23
Acasă Actualitate Un director de carieră a CE Oltenia și-a anunțat singur schimbarea din...

Un director de carieră a CE Oltenia și-a anunțat singur schimbarea din funcție!

0
150

La finalul săptămânii trecute, în sala de raport a unității miniere, directorul Carierei Lupoaia, Viorel Vulpe, și-a anunțat, în fața subalternilor prezenți la ședința de dimineață, viitoarea schimbare a sa din funcție. Vulpe a meționat în fața șefilor de sectoare și a inginerilor, însă că din viitoarea poziție va veni să verifice activitatea de la unitatea minieră.

Vineri dimineața, la operativa cu șefii de sectoare, directorul Viorel Vulpe a anunțat că, din această săptămână, nu va mai ocupa funcția de director al unității miniere. Au spus-o cei prezenți la ședință, care susțin că Vulpe nu a menționat și unde va fi transferat, dar se ia în calcul mutarea sa la Direcția Minieră ori la EMC Motru. Vulpe a dat de înțeles, spun surse din unitatea minieră, doar că, plecarea sa va fi pe un post mai bun, menționând că va veni în control la unitatea pe care a condus-o cam un an de zile.
Mutarea lui Vulpe nu pare o surpriză deoarece la Cariera Lupoaia au fost numeroase probleme de management dezastruos, ultima problemă din unitate fiind transportul minerilor în carieră care a impus amendarea companiei de către ITM. La Lupoaia a fost un control intern, recent, șeful de pe Protecția Muncii a CEO, Daniel Burlan dar și Dafinoiu verificând felul haotic în care se exploatează cărbunele la această unitate minieră. Un raport, în acest sens, i-a fost înmânat, lui Sorin Boza. Și consilierul lui Sorin Boza, Ion Rușeț, a anunțat că șefii unității miniere de la Lupoaia vor da explicații vizavi de problema transportului din carieră.
La conducerea carierei, dacă vorbele lui Vulpe se adeveresc, va rămâne adjunctul acestuia, Florin Gheorghescu.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!