13.6 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:52:26
Acasă Actualitate ACUZAŢII de ABUZ ÎN SERVICIU, FALS și uz de fals la adresa...

ACUZAŢII de ABUZ ÎN SERVICIU, FALS și uz de fals la adresa reprezentanților primăriei Târgu-Jiu

0
250

Dan Marinescu a ieșit la atac după ce a fost respins la concursul pentru postul de director al Clubului Sportiv Municipal.

Aspirantul la șefia clubului sportiv spune că a obținut punctajul necesar admiterii la proba scrisă pentru postul de director al CSM Târgu-Jiu, iar reprezentanții primăriei Târgu-Jiu au modificat, ulterior, pragul de la 50 la 70 de puncte și a fost declarat respins. Pentru a dovedi aceste lucruri, Dan Marinescu a adus, ieri, într-o conferință de presă, două documente. Primul anunț al concursului publicat pe site-ul primăriei din data de 27 august arată că punctajul minim pe care trebuie să-l obțină candidații a fost de 50. Dan Marinescu susține că la proba scrisă, ce s-a ținut, luni, a luat 52 de puncte. Numai că, a fost declarat respins în baza unui alt anunț publicat pe site-ul primăriei în care scrie că ar fi trebuit să obțină minimum 70 de puncte candidații pentru a trece de proba scrisă. După cele întâmplate, Dan Marinescu a mers glonț la primăria Târgu-Jiu să ceară explicații. ”Nu poți să te joci cu așa ceva. Îi întreb pe cei de la primărie de ce nu au făcut modificarea înainte de concurs sau în ziua concursului. Vor avea mult de tras cu mine”, a declarat Marinescu. Dan Marinescu este convins că primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, este cel care nu-l vrea pe postul de director al CSM-ului. “ E clar că nu acceptă ca eu să fiu director. Nu știu dacă are ceva personal cu mine. S-a făcut un fals grosolan. Voi depune plângere penală pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals”, a mai declarat Dan Marinescu.

Ce spune Romanescu

În replică, Marcel Romanescu invocă o hotărâre de guvern dată în 2011 prin care s-a stabilit ca limita minimă prin care un candidat poate fi declarat admis pe o funcţie de conducere este de 70 de puncte. “Este o funcție de conducere. Se acceptă nota 7 pentru a fi declarat admis, la cele de execuție nota de trecere este 5”, spune edilul Târgu-Jiului.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!