Cei doi îndrăgostiți s-au căsătorit pe 12 septembrie, la Primăria Voluntari. Fostul model a devenit doamna Borcea, cu acte în regulă, mai ales că este din nou însărcinată, de data aceasta cu gemeni. Afaceristul originar din Gorj și proaspăta sa soție și-au unit destinele în cadrul unui eveniment restrâns, care s-a desfășurat departe de ochii curioșilor. Pe treptele de la Starea Civilă, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au povestit cum a decurs ceremonia, dar au dat detalii și despre locul unde își vor petrece luna de miere. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au decis să petreacă o lună de miere axată pe vindecarea spirituală şi nu numai în staţiunea Bodrum, din Turcia. În realitate, este vorba despre tratamentul pe care îl va urma fostul boss dinamovist sub stricta supraveghere a medicilor de la o clinică din Turcia, scrie presa centrală.

Sursa aici









