15.1 C
Târgu Jiu
20 oct. 2026 11:57:56
Acasă Headlines Condamnare definitivă în cazul adolescentului din Gorj care și-a ucis bunica. Pedeapsa...

Condamnare definitivă în cazul adolescentului din Gorj care și-a ucis bunica. Pedeapsa a fost majorată la 7 ani

0
0
Condamnare definitivă în cazul adolescentului din Gorj care și-a ucis bunica. Pedeapsa a fost majorată la 7 ani

Adolescentul din Gorj găsit vinovat de uciderea bunicii sale va sta șapte ani într-un centru de detenție, după ce Curtea de Apel Craiova a majorat pedeapsa stabilită inițial de Tribunalul Gorj. Decizia este definitivă și vine după ce procurorii au contestat prima sentință.

Cazul adolescentului Talianu Dragoș-Cristian, care și-a ucis bunica în vara anului 2025, a ajuns la o soluție definitivă. Curtea de Apel Craiova a decis majorarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție de la 3 ani și 8 luni la 7 ani.

Hotărârea a fost pronunțată pe 3 septembrie 2026, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a făcut apel împotriva sentinței inițiale, solicitând o măsură mai severă. Magistrații au admis apelul procurorilor, iar decizia nu mai poate fi atacată.

Potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor de judecată, judecătorii au menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin noii hotărâri. De asemenea, a fost dedusă din durata măsurii perioada în care adolescentul s-a aflat în arest preventiv, începând cu 5 mai 2026 și până la pronunțarea deciziei.

Bunica a murit după ce a intervenit într-un conflict familial

Tragedia s-a petrecut în iulie 2025, la Târgu Jiu. Potrivit informațiilor apărute la momentul respectiv, adolescentul ar fi avut un conflict cu tatăl său, iar bunica, în vârstă de 62 de ani, ar fi intervenit pentru aplanarea disputei.

Femeia a fost înjunghiată și a murit la scurt timp. Cazul a provocat un puternic șoc în comunitatea locală.

Adolescentul a fost judecat pentru omor asupra unui membru de familie, iar Tribunalul Gorj stabilise inițial internarea într-un centru de detenție pentru o perioadă de 3 ani și 8 luni. În urma apelului procurorilor, Curtea de Apel Craiova a majorat durata măsurii educative la șapte ani.

Adolescentul mai fusese implicat într-un incident violent

Înainte de tragedia din familie, băiatul fusese implicat într-un alt caz violent, petrecut la începutul anului 2025, când și-ar fi înjunghiat un coleg de clasă, la Târgu Jiu. Incidentul a ajuns în atenția publică și în contextul măsurilor luate de unitatea de învățământ.

Cazul uciderii bunicii a dus la o nouă anchetă penală, iar procesul s-a încheiat cu majorarea măsurii educative dispuse împotriva adolescentului.

Prin decizia definitivă a Curții de Apel Craiova, acesta va fi internat într-un centru de detenție pentru șapte ani, cu scăderea perioadei executate în arest preventiv, conform hotărârii instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!