Șefii CE Oltenia au decis ca, începând cu data de 17 septembrie, să fie închisă până vara viitoare. Ion Rușeț a explicat că decizia a fost luată pentru că, odată cu veniera toamnei, numărul turiștilor a scăzut.
Mai marii CE Oltenia se gândesc să modernizeze Baza de Tratament Săcelu pentru a fi și mai atractivă pentru turiști, dar și pentru angajații companiei miniere de la Târgu-Jiu. Ion Rușeț spune că sezonul 2018 a fost unul bun, baza a fost luată cu asalt de oameni, iar încasările au fost pe măsură. „Acesta este ultimul weekend în care mai funcționează baza de tratament. Condițiile atmosferice, dar și prezența turiștilor, care s-a diminuat, în ultimul timp, fac ca, începând cu data de 17, să intrăm în operațiunea de conservare a Bazei de Tratament de la Săcelu. A fost un an în care a fost o afluență considerabilă de turiști, cu toate că noi n-am avut tratament în baza interioară. Am avut tratament doar la bazinele de înot, dar, raportându-ne la anii precedenți, a fost un an bun. Discutăm despre un program de investiții. Prioritățile sunt modernizarea hotelului și a bazei interioare”, a declarat consilierul personal al managerului CEO.
Sursa aici









