Comunitatea din Motru trece prin momente de durere și neputință după ce Cristi, un bărbat în vârstă de doar 40 de ani, a murit în urma unui infarct. Vestea neașteptată a cutremurat întreaga localitate, mai ales că acesta era cunoscut ca o persoană veselă și apreciată de cei din jur.
Apropiații nu își pot găsi cuvintele pentru a descrie tragedia. Prieteni și rude au transmis mesaje emoționante pe rețelele de socializare, exprimându-și șocul și regretul. „Cu greu găsesc cuvinte în aceste momente… Aseară s-a stins prea devreme Cristi, prietenul meu din copilărie, cu care am împărțit atâtea clipe, bucurii și amintiri care acum dor și mai tare. Viața ne-a dus pe drumuri diferite, dar legătura și amintirile noastre rămân vii în suflet. Plecarea ta, Cristi, lasă un gol imens, greu de înțeles și de acceptat. Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în pace și lumină! Vei rămâne mereu în gândurile și inimile noastre. Drum lin, suflet bun!”, a scris o apropiată.










