2280 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a din județul Gorj vor susține examenul de Bacalaureat 2025, în prima sesiune. Dintre aceștia, 1734 fac parte din promoția curentă, iar 546 provin din promoțiile anterioare, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
Pentru 9 candidați provenind din 6 unități de învățământ, Comisia Județeană de Bacalaureat a solicitat adaptarea procedurilor de susținere a examenului, cerere aprobată de Comisia Națională, în vederea asigurării egalității de șanse.
Examenul va avea loc în 10 centre de examen, dintre care 7 sunt organizate în municipiul Târgu Jiu, iar celelalte 3 în afara acestuia: unul în Municipiul Motru, unul în orașul Turceni și unul în orașul Novaci.
Calendarul probelor scrise:
10 iunie: Limba și literatura română;
11 iunie: Proba obligatorie a profilului;
13 iunie: Proba la alegere a profilului.
Primele rezultate vor fi afișate pe 20 iunie, până la ora 12:00, în format anonimizat, în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor (UE 2016/679). Depunerea contestațiilor este programată în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 30 iunie.
Precizări importante pentru candidați:
Probele încep la ora 9:00, iar accesul în sălile de examen este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat redactării unei lucrări este de trei ore, cu posibilitatea prelungirii pentru candidații cu cereri aprobate.
Sălile de examen sunt dotate cu camere video și audio funcționale.
Candidații vor utiliza numai cerneală/pastă albastră pentru redactare și creion negru pentru scheme/desene. La probele de Matematică și Geografie, sunt permise doar instrumente de desen.
Este interzis accesul cu obiecte personale, manuale, fițuici sau dispozitive electronice. Comunicarea între candidați sau cu exteriorul este strict interzisă.
Orice tentativă de fraudă atrage eliminarea din examen și interdicția de a participa la următoarele două sesiuni.
Condițiile de promovare a examenului:
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să:
- susțină/echivaleze toate probele de competențe;
- obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă;
- obțină o medie generală de cel puțin 6 la probele scrise.
Bacalaureatul din 2025 aduce din nou în prim-plan un moment esențial în viața tinerilor din Gorj, cu reguli stricte și un sistem menit să asigure corectitudinea și șanse egale pentru toți candidații.










