Săptămâna trecută, angajații de la Ocolul Silvic Teregova, din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin, au dat dovadă de solidaritate și empatie, sprijinind trei copii din comunitate care și-au pierdut ambii părinți. Într-un gest de generozitate, angajații le-au oferit lemne pentru încălzire și alimente esențiale, ajutându-i să treacă mai ușor peste zilele friguroase de iarnă.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își reafirmă astfel angajamentul nu doar față de administrarea responsabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, ci și față de susținerea comunităților locale. Prin asigurarea lemnului de foc pentru încălzire, crearea de locuri de muncă și păstrarea tradițiilor silvice, Romsilva continuă să fie un pilon important al solidarității și al dezvoltării durabile.
Prin astfel de inițiative, ne propunem să fim alături de cei aflați în nevoie și să contribuim activ la bunăstarea comunităților din întreaga țară.










