O tânără de 34 de ani, cunoscută de prieteni sub numele de Anda Sasha, a fost găsită decedată pe 20 ianuarie 2025, într-o locuință de pe strada 14 Octombrie din Târgu Jiu. Aceasta a fost identificată ca fiind Adriana Neagoe, iar poliția a fost alertată de sora sa, care nu mai reușea să o contacteze de cinci zile.
Potrivit unui comunicat al Poliției Municipiului Târgu Jiu, apelul a fost primit la ora 22:13, iar autoritățile au intervenit rapid. Un echipaj de siguranță publică, alături de unul al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, au ajuns la locuința victimei. Deoarece nu s-a primit niciun răspuns la ușă, pompierii au forțat intrarea în apartament în prezența apelantei.
În interior, au descoperit cadavrul victimei pe podea, iar un echipaj al ambulanței a constatat decesul. În urma unei examinări vizuale, s-a stabilit că nu existau urme vizibile de violență pe corpul femeii, doar lividități cadaverice, conform poziției în care a fost găsită. În apartament erau și cei doi câini ai femeii, care au fost preluați de autorități și plasați într-un adăpost.
Poliția a deschis un dosar penal sub acuzația de ucidere din culpă, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.
Cunoscuții Adrianei Neagoe au declarat că aceasta era cunoscută pentru consumul de droguri și alcool și că avea un stil de viață problematic, incluzând activități legate de prostituție.
Investigațiile continuă pentru a lămuri circumstanțele morții acestei tinere.










