17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:08:49
Acasă Eveniment Accident tragic pe DN66: Doi tineri și-au pierdut viața, 20 de persoane...

Accident tragic pe DN66: Doi tineri și-au pierdut viața, 20 de persoane rănite

0
438
Autobuz accident
Sursa foto: gazeta de dimineață

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri seara pe DN66, între localitățile Simeria și Băcia, județul Hunedoara. Un autoturism în care se aflau două persoane a intrat în coliziune cu un autobuz ce transporta peste 20 de cetățeni străini. În urma impactului, șoferul autoturismului, un minor de 17 ani, a murit pe loc, iar pasagerul său, un bărbat de 45 de ani, a decedat la spitalul din Deva.

Autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat pe contrasens, lovind frontal autobuzul, notează Gazeta de dimineață. Pasagerii autobuzului, cetățeni străini care se întorceau de la serviciu, au suferit multiple răni, 20 dintre ei fiind transportați la spitalele din Hunedoara, Orăștie și Deva.

Conform martorilor și poliției, autoturismul ar fi fost cel care a provocat accidentul, intrând pe banda opusă. Ancheta preliminară indică faptul că minorul de 17 ani ar fi sustras cheile mașinii, care aparținea unei rude. Persoanele decedate, originare din județele Suceava și Giurgiu, au fost identificate de autorități.

Poliția din Hunedoara continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului, însă acest tragic eveniment a lăsat în urmă două vieți pierdute și zeci de răniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!