Duminică, 13 octombrie, între orele 16:00 și 21:00, Parcul Central din Târgu Jiu va găzdui Festivalul Luminii, un eveniment special organizat de Cercetașii României – Ecaterina Teodoroiu Târgu Jiu. Festivalul, care a fost inițiat pentru prima dată în 2004 la Cluj-Napoca, continuă tradiția aducând laolaltă bucuria luminilor și a comunității.
Anul trecut, mii de lampioane, numite „gulguțe”, au luminat parcul în care se află operele lui Constantin Brâncuși. Organizatorii au transmis un mesaj inspirat din cuvintele fondatorului mișcării cercetășești, Robert Baden Powell: „Adevărata cale spre fericire este de a-i face pe ceilalți fericiți”. Scopul evenimentului este de a scoate participanții din rutina zilnică și de a-i aduce mai aproape de bucuriile simple ale vieții.










