17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:14:47
Acasă Actualitate Mai vine un val de ploi și furtuni

Mai vine un val de ploi și furtuni

0
629

Un nou val de averse și furtuni va cuprinde mai multe regiuni ale țării în a doua parte a acestei săptămâni, aducând și o răcorire substanțială a vremii. Aceasta va fi, însă, de scurtă durată, pentru că temperaturile vor crește din nou în weekend.

Tradiția asociază zilele din preajma Sărbătorii Sf. Ilie cu o vreme mai ploioasă, iar acest an pare să confirme credința populară. După ploile din weekend-ul trecut, în a doua parte a acestei săptămâni ne așteaptă un nou val de precipitații.

Vremea caldă și însorită de marți, va face loc unui cer cu tot mai mulți nori și furtuni, începând de miercuri. Aversele vor afecta mai întâi jumătatea vestică a țării, dar se vor extinde rapid spre est.

Joi și vineri, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ pe suprafețe extinse din jumătatea estică a țării și în zonele de munte. Local, în Muntenia, Dobrogea, sudul și estul Transilvaniei și Moldova, cantitățile de apă vor atinge 30 – 50 l/mp, iar, izolat, ar putea depăși chiar și 60 – 70 l/mp.

Cantități mult mai mici sunt așteptate în nord-vestul și sud-vestul țării, unde unele zone ar putea fi ocolite complet de ploi.

Datorită pătrunderii unei mase de aer mai rece, a cerului noros, dar și a ploilor, temperatura va scădea substanțial. În estul și centrul țării, maximele vor atinge în jur de 23 – 26°C, iar minimele vor oscila, în general, între 15 și 20°C.

Vremea se încălzește din nou în weekend

Începând de sâmbătă, vremea va intra într-un proces de încălzire, iar la începutul săptămânii viitoare, mercurul va depăși din nou pragul de 35°C în unele regiuni ale țării. Totuși, o nouă răcire, însoțită de ploi și furtuni, este posibilă în a doua jumătate a săptămânii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!