În jurul orei 18:30, prin intermediul numărului unic de urgenta 112, pompierii de la ISU Gorj au fost solicitați să intervină în comuna Tânțăreni, sat Florești, pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu tractorul și fusese extrasa de sub acesta de către localnici.
”La fata locului s-a deplasat un echipaj SMURD, totodată fiind alertat și elicopterul SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Craiova. Colegii noștri au constatat ca bărbatul era in stare de inconștiență și nu prezenta semne vitale. Au început imediat manevrele de resuscitare, dar din păcate, in ciuda eforturilor depuse de către echipajele specializate nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul in vârstă de 52 de ani, ulterior fiind declarat decesul” a transmis purtătorul de cuvând al ISU Gorj.










