Procesul dintre fostul membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Marius Negru și compania energetică a fost suspendat de către judecătorii gorjeni. Negru a acționat în instanță CE Oltenia, după ce și-a pierdut mandatul de director, în urma tragediei de la Cariera Jilț Sud unde și-au pierdut viața trei angajați ai companiei. De altfel acesta trebuie să pecizeze instanței cunatumul despăgubirilor pe care le dorește, din parte companiei energetice, ca prejudiciu pentru pierderea funcției.
„Suspendă judecarea cauzei, (…) pentru neîndeplinirea obligațiilor dispuse de instanță către reclamant. Cu recurs pe toată durata suspendării, ce se depune la Tribunalul Gorj”, se arată în soluție.
În prezent, Marius Negru ocupă funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.










