În data de 15 ianuarie 2024,în jurul orei 23:00, pompierii de la ISU Gorj au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu izbucnit la o casă în municipiul Tg-Jiu – cartier Dragoieni.
”La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu, și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanta Gorj, echipajele de interventie constatând că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul construcției, cu posibilitate de propagare.
Colegii nostri au intervenit cu mijloacele din dotare pentru localizarea și lichidarea incendiului in limitele găsite.
Din fericire, nu au fost victime, iar cauza probabila de producere a incendiului o reprezinta coșul de fum neprotejat corespunzator fata de materiale combustibile” a transmis Florin Chisim purtătorul de cuvânt al ISU Gorj










