Angajații Minprest Serv Rovinari vor protesta marți în Tg-Jiu. Deși inițial au primit aprobare ca mitingul să se desfășoare în Piața Prefecturii, în fața sediului Diviziei Miniere, liderii de sindicat i-au anunțat pe cei 400 de membri de sindicat care vor participa, că acesta se va desfășura pe Insulița de pe Jiu.
Fiind o zonă destul de izolată, aceștia nu au cui se adresa și nimeni nu le va asculta nemulțumirile.
Decizia a fost luată pentru a nu încurca Târgul de Crăciun, deși la ora programată, adică ora 16.00, luminițele nu sunt aprinse iar de aglomerație, nici vorbă.
CE Oltenia dorește o reducere de 20% a bugetului alocat Minprest de anul viitor. Acest lucru va însemna că 230 de angajați își vor pierde locurile de muncă.
Potrivit unor surse sindicale, la protest vor lua parte și sindicaliști din cadrul Federației Naționale Mine Energie, de la Sindicatul Liber Roșia și de la sindicatele din UMC Jilț.










