Un bărbat a sunat la 112 după ce a început să se simtă rău și se află într-o zonă greu accesibilă. Acesta le-a transmis operatorilor că are diabet, glicemia mare și că se simte foarte rău. Salvamontiștii din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj au fost solicitați să intervină pentru căutarea persoanei aflată în zona de deal din sudul județului Gorj, la un pas să-și piardă viața.
Salvamontiștii au ajuns la persoana cu probleme medicale și au transportat-o până în locul de unde a putut fi preluată de Ambulanță.
“Acțiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru căutarea unei persoane aflata intr-o zona greu accesibilă în zona de deal din sudul județului Gorj.
Persoana a anunțat ca are diabet, are glicemia mare, ca se simte foarte rau si ca intra în coma iar locul în care se afla nu se poate ajunge decât pe jos.
Alarmare a venit direct prin Dispeceratul Județean Salvamont, cazul a fost introdus în SNAU 112, către locatie fiind trimise și echipaje medicale cu o smbulanta pentru a prelua persoana cu probleme.
Intervin salvamontiștii aflați în tura operativa de noapte în Baza de Intervenție Târgu Jiu cu o mașină de intervenție în teren dificil echipata corespunzatir si omologata și ca ambulanta cu capacitate de transport pacienți. În zona ploua puternic, iar scăderea temperaturii începe sa transforme ploaia în lapovita”, a transmis conducerea Salvamont.










