Un centru de pregătire NATO va fi construit în stațiunea Rânca și va fi ridicat în locul cazarmei vânătorilor de munte. Astfel acesata va deveni a șasea bază aliată din țara noastră dar și singurul centru de pregătire montană.
În centrul staţiunii funcţionează încă din 1970 o cazarmă a vânătorilor de munte. În locul acestei cazarme, va fi realizat acest centru NATO şi va fi primul centru de pregătire într-o staţiune montană din ţara noastră.
Potrivit unui proiect al ministerului Apărării, a fost aleasă această cazarmă pentru modernizare pentru că îndeplineşte condiţiile pentru odihnă şi instrucţie în teren muntos pentru militari. Şi ce va presupune această investiţie? Un bloc cu 3 etaje, o sală de sport cu perete pentru alpinism, parcări pentru camioane şi autoturisme, căi de acces şi alte facilităţi. Va deveni a şasea bază NATO din România când va fi gata acest proiect, dar lucrările sunt încă la început.










