Astăzi se împlinesc 24 de ani de la ultimul eveniment astronomic spectaculos al mileniului trecut care a fost vizibil din toată România.
La 11 august 1999, a avut loc o eclipsă totală de soare, ultima din secolul al XX-lea şi al mileniului al doilea. A fost considerată cea mai spectaculoasă eclipsă totală de soare, vizibilă din România.
Zona de umbră a eclipsei totale de soare din 11 august 1999 a traversat emisfera estică, iar umbra lunii, a fost vizibilă mai întâi în Oceanul Atlantic, a traversat sudul Angliei, Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi India, unde s-a pierdut în Golful Bengal, odată cu apusul soarelui.
Cronologic, eclipsa a început în Oceanul Atlantic, la ora 9:30:57 (GMT), la 11 august 1999 şi a putut fi observată pe coasta de sud-vest a Angliei, la ora 10:11 (GMT). La 10:35, a fost vizibilă de la 20 de km de Munchen, a trecut apoi pe lângă Viena, a parcurs Ungaria şi apoi a ajuns în România, pe care a traversat-o pe direcţia Timişoara-Petroşani-Râmnicu Vâlcea-Bucureşti-Mangalia.
După ce a traversat Marea Neagră şi zone mai puţin populate din Turcia, Iran, Pakistan, India, fenomenul a fost observat, în final, în Golful Bengal, la ora 12:36 (GMT).
România a fost punctul de maximă vizibilitate a eclipsei în Europa, iar Bucureştiul a fost singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate.
Eclipsa a avut o durată maximă atunci când axa umbrei lunii s-a apropiat cel mai mult de centrul pământului, la ora 11:03:04 (GMT), moment de apogeu care a putut fi observat în România, la Ocnele Mari, în apropierea oraşului Râmnicu Vâlcea, unde fenomenul a avut cea mai lungă durată – 2 minute şi 23 secunde (ora 11:07,GMT; ora 14:00, ora României). Bucureştiul s-a aflat în zona de maximum la ora 11:07 (GMT) – ora 14:07 (ora locală). La ora 11:13 (GMT), eclipsa a atins litoralul şi a părăsit România.










