Deși sunt căsătoriți de aproape două decenii, fanii lor au aflat abia acum ce diferență de vârstă există între Cătălin Măruță și Andra.
Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Deși majoritatea oamenilor le admiră mariajul, puține persoane știu că ce diferență de vârstă există între ei.
Cătălin Măruță este cu nouă ani mai mare decât soția sa. Cei doi s-au căsătorit în 2008, la Tg-Jiu, când el avea 30 de ani, iar ea doar 21 de ani și, în ciuda diferenței mari de vârstă, reușesc să se înțeleagă bine.
„Am avut mai mult momente frumoase decât dificile, din moment ce suntem astăzi aici, împreună, ținându-ne de mână, la 14 ani de la căsătorie și la 16 ani de când ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Este important că ne declarăm dragostea des, mai important este să ne și arătăm sentimentele prin gesturi multe.
Nu știu ce momente au fost dificile pentru că, fiind cu Cătălin alături, orice provocare mi s-a părut ușor de depășit și nu spun asta pentru că sună bine, chiar simt asta, că împreună trecem prin toate mai ușor, mai frumos”, a declarat cântăreața de muzică pop pentru Viva!.










