22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 19:55:33
Acasă Actualitate Centura Târgu Jiu, începută de aproape 10 ani, gata doar pe jumătate

Centura Târgu Jiu, începută de aproape 10 ani, gata doar pe jumătate

0
145
Centura Tg-Jiu

Centura Târgu Jiu, începută de aproape 10 ani, trebuia să fie gata în august 2022, dar e abia la 51%, iar progresul în teren e aproape inexistent, afirmă Horațiu Cosma, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

”Centura Târgu Jiu, o nouă rușine națională. Începută de aproape 10 ani, cu o reziliere la activ, trebuia să fie gata în august 2022, dar e abia la 51%, iar progresul în teren e aproape inexistent.

Rețeta tragică patentată de guvernele PSD-PNL din nou și din nou pe drumurile patriei în ultimii 30 de ani nu a ocolit nici municipiul gorjean:

-lucrările la cei 20 km ai centurii Tg-Jiu au fost contractate în 2014 pentru 150 de milioane de lei și ar fi trebuit să dureze 2 ani;
-4 ani mai târziu, contractul blocat a fost reziliat la 40% stadiu în teren;
-Al doilea contract pentru finalizarea lucrărilor a pornit în februarie 2021 pentru 207 milioane lei, cu termen de finalizare august 2022;
-De 9 luni trebuia să circulăm pe această centură, dar nici pomeneală, șantierul a ajuns abia la jumătate și e departe de finalizare.

Imaginile aeriene surprinse de un pasionat arată dimensiunea dezastrului nășit de PSD-PNL la Ministerul Transporturilor. Pe multe sectoare ale centurii lucrările sunt în stadiu incipient, poduri abia începute, rampe ale pasajelor la stadiul de bălării, un constructor italian cvasi-absent și niște decidenți politici complet dezinteresați de bunul mers al marilor proiecte de infrastructură.

În ritmul actual, anul 2023 pare complet ratat pentru deschiderea circulației pe acest drum dorit de atâta timp de gorjeni. Șoferii mai au de așteptat. Grindeanu și tovarășii de coaliție scot panglicile doar înainte de alegeri” a transmis Horațiu Cosma, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

La începutul anului, conform adresei nr. 384/13.01.2023, înregistrată la SDN- Tg-Jiu, constructorul transmitea faptul că procentul fizic de realizare a investiției este de 70%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!