17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:57:45
Acasă Headlines Valoarea primei obligatorii de asigurare a locuinței ar putea fi majorată

Valoarea primei obligatorii de asigurare a locuinței ar putea fi majorată

0
18

Valoarea primei obligatorii de asigurare a locuinţei ar putea fi majorată de la 100 lei la 130 lei, conform unui amendament la proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, care a fost aprobat de Comisia economică a Camerei Deputaţilor.

Amendamentul a fost depus de compania de asigurări PAID.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară Cristian Roşu, care a fost prezent la şedinţa comisiei, a explicat, după reuniune, că această majorare este necesară din cauza inflaţiei.

“În acest moment, se renegociază contractele de reasigurare după cutremurele din Turcia şi Siria, toate companiile mari de reasigurări, că sunt foarte puţine care asigură dezastre, şi-au scumpit foarte mult aceste reasigurări, drept pentru care nu putem încă să vedem care ar fi costul acestei asigurări. (…) Şi aceste valori de 20.000 euro şi de 10.000 euro vor fi crescute în perioada următoare, dar după ce vom ştii exact care sunt noile viziuni ale reasigurătorilor, pentru că dezastrele trebuie neapărat reasigurate”, a declarat vicepreşedintele ASF.

El a arătat că suma de 20.000 euro este acordată în condiţiile de daună totală, menţionând că “şi în cutremurele care au fost în Gorj nu s-au semnalat daune totale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!