5 milioane de lei (1 milion de euro) a obținut Municipiul Tg-Jiu, de la Fondul de Mediu, pentru programul de modernizare a iluminatului public. Tocmai a fost publicată lista cu localitățile care beneficiază de fonduri în acest sens.
Proiectul prevede eficientizarea energetică a sistemului de iluminat, prevăzut cu lămpi cu led și gestionarea inteligentă a acestuia în cele mai mari cartiere din municipiu.
”Vor fi înlocuite 1600 de corpuri de iluminat și console și va fi elaborat un sistem de telegestiune a rețelei care va permite controlul intensității luminii, a consumului de energie și obținerea de informații despre starea în care se află acest sistem în orice moment.
La Târgu Jiu avem 3 surse de finanțare pentru modernizarea iluminatului public: fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro, proiect prin care am modernizat iluminatul pe principalele bulevarde ale orașului, 5 milioane de lei din fondul de mediu pentru principalele cartiere ale municipiului și bugetul local, de unde vom aloca sumele necesare pentru a acoperi restul zonelor” a transmis Marcel Romanescu.










