Accident rutier grav, la ieșire din localitatea Cocorova Județul Mehedinți.
Un autoturism a intrat într-un cap de parapet, iar în urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, fiind transportate la spital. Din păcate pasagerul de pe scaunul din dreapta, în dreptul căreia parapetul a străpuns mașina, a decedat la spital.
Una dintre persoane prezintă un handicap fizic, pentru scoaterea ei fiind nevoie de intervenția pompierilor.
În mașină, se aflau patru persoane pentru scoaterea acestora fiind nevoie de intervenția pompierilor. Poliția a deschis dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Pagubele materiale sunt însemnate (daună totală), capătul parapetului de protecție străpungând autoturismul.
“Cu puțin timp în urmă, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere, la un accident rutier produs în localitatea Cocorova, unde un autoturism a intrat într-un parapet. Pentru acordarea primului-ajutor medical victimelor, la locul evenimentului a fost direcționat și un echipaj SAJ. În urma accidentului, în care au fost implicate patru persoane, au rezultat două victime încarcerate, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acestora. Salvatorii au extras de urgență victimele și le-au predat în stare de conștiență echipajelor SMURD și SAJ, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.”, transmite ISU.
“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 57 de ani, din municipiul Motru, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, în afara localității Cocorova a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu parapetul metalic montat pe marginea drumului. Din accident, a rezultat vătămarea unui bărbat de 83 de ani și a unei femei de 56 de ani, care au fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Din nefericire, bărbatul de 83 de ani a decedat la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.”, transmite IPJ Mehedinți.
Conform primelor informații, șoferul ar fi ațipit la volan.










