17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:45:35
Acasă National Pacientă decedată pe masa de operație 

Pacientă decedată pe masa de operație 

0
301

O femeie în vârstă de doar 45 de ani a murit cu doar câteva momente înainte de a fi operată. Tragedia s-a petrecut în cadrul Compartimentului de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentații Spitalului Județean, pacienta a decedat imediat după ce i s-a făcut anestezie.

"În data de 10 octombrie 2022, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, căreia urma să i se efectueze o intervenție chirurgicală de îndepărtare a unei formațiuni tumorale în cadrul Compartimentului Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, la inițierea anesteziei, înaintea intervenției, a decedat. Pacienta a intrat în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Astăzi, un medic legist de la Serviciul de Medicină Legală Gorj a efectuat necropsia. Concluzia medicului legist a fost că moartea pacientei a fost cauzată de o insuficiență cardio respiratorie acută, consecință a unei detrese respiratorii acute. Era o pacientă cu multiple comorbidități", a transmis Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Surse din cadrul unității medicale au afirmat că s-a încercat transferarea pacientei, pentru operație la spitalul din Craiova, dar medicii de acolo au refuzat să o primească. S-a luat decizia ca pacienta să fie operată la Târgu Jiu, dar femeia a murit înainte ca intervenția chirurgicală să înceapă.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!