Circa 20 de persoane cu dizabilități, ajutate de alte 20 sănătoase, s-au întrecut duminică într-o cursă specială, în care și-au învins temerile și toți au ieșit câștigători.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Be Teen, condusă de Roxana Pistol și Raluca Pop Manta.
Participanții au fost adulți și copii cu dizabilitate locomotorie, toți fiind în scaune cu rotile.
A fost o experiență memorabilă, atât pentru cei care erau în scaun cu rotile, cât și pentru cei care au împins cărucioarele. Cu toții au observat cât de greu a fost să împingă cărucioarele în alergare, darămite să te deplasezi în scaun rulant.
Au alergat de la giratoriul de la Primăria Târgu Jiu până la cel de la Sala Sporturilor. Printre cei care au împins cărucioarele au fost și sportivi de la CSM Târgu Jiu, precum Ira Zinatullina, Andriy Agafonov, Porter Troupe, Alexandru Berca, Claudiu Alionescu. Alături de ei a fost și managerul Robert Bălăeț.
Prima la punctul de finish a ajuns Georgiana. Ea suferă de o boală ce o ține în scaun cu rotile pentru totdeauna. ”Au fost niște senzații de nedescris”, a spus ea. Partenerul ei în această competiție a fost Cosmin Pisc.
Locul doi a fost câștigat de Andrei, un puști de 11 ani, care atunci când partenerul său, Bogdan Horhoianu, nu a mai putut alerga, a început să miște roțile căruciorului cu mâinile. A fost o lecție pentru toți cei care l-au observat. Andrei a venit însoțit de două angajate de la Centrul din Vădeni, unde el este instituționalizat de când avea 3 ani.
Pe locul trei s-a clasat echipa formată din Robert Gavrilescu în scaun cu rotile și Radu Buțu.
Roxana Pistol și Raluca Pop Manta spun că a fost o cursă cu multe obstacole în privința organizării ei, însă ziua competiției a șters orice greutate întâmpinată până atunci.
”Cu multă emoție și bucurie anunțăm finalul primei ediții a competiției Infinit Race, un proiect cofinanțat din bugetul Consilului Județean Gorj pe anul 2022.
Pe o vreme care a ținut cu noi, ne-au fost alături peste 40 de persoane, oameni dragi, plini de entuziasm, dornici să ajute, sa se implice, sa demonstreze ca se poate. A fost o zi in care am spart barierele, in care am fost animați de bucuria de a cunoaște oameni noi, povesti, in care am cules zâmbete si muuulte emoții.
Mulțumim tuturor părinților din comunitate care au înțeles însemnătatea acestui eveniment si s-au implicat activ alături de copii. Mii de mulțumiri tuturor celor care au simțit sa fie acolo, sa ofere un gând bun, un zâmbet, o îmbrățișare…. Cu toții contam si doar împreună putem face lucruri frumoase! Mulțumim sponsorului nostru oficial Decathlon si echipei CSM TG JIU, domnului Robert Bălăeț pentru implicare. Promitem să ne revedem cu bine la edițiile următoare, să nu ne oprim aici, să venim cu noi proiecte pentru tineri, pentru comunitate! Ne ambiționăm să dovedim ca acolo unde exista EU VREAU exista cu siguranță si EU POT”, a transmis Asociația Be Teen.
Sursa aici









