13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:37:20
Acasă National Opt șoferi au rămas fără permis

Opt șoferi au rămas fără permis

0
134

Opt conducători auto au fost depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice și au rămas fără permis de conducere.

Potrivit IPJ Gorj, 8 conducători auto au fost depistați sub influența alcoolului, fiind sancționați contravențional în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar ca măsură complementară, le-au fost reținute permisele de conducere.

Totodată, pentru abaterile constatate, au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

La data de 8 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, au depistat, în trafic, un bărbat de 50 ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 6 B Brătești, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

În vederea prevenirii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, polițiștii rutieri vor continua acțiunile și controalele în trafic.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!