13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:42:12
Acasă National Peste o mie de gorjeni, diagnosticați cu alergii

Peste o mie de gorjeni, diagnosticați cu alergii

0
75

Cabinetul de Alergologie din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a avut, la consultație, în perioafa 1 ianuarie – 31 august 2022un număr de 1.100 de pacienți.

Într-un material informativ realizat de Simona Coleașă, medic alergolog-Cabinet Alergologie, și postat pe pagina de socializare a spitalului, aceasta declară că alergiile afectează una din patru persoane. Tendința este de creștere a incidenței acestor cazuri și acest lucru se reflectă și în numărul tot mai mare de pacienți.

”Alergiile afectează una din patru persoane și tendința este de creștere a incidenței lor. Se preconizează că, până în 2050, jumătate din întreaga populație a Europei va fi afectată de boli alergice.
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu suferințe alergice prezintă tulburări de genul depresiei și anxietății; au aceste manifestări din cauza afecțiunii lor și au tendința de a se izola, consideră că devin împovărători pentru familie și chiar pentru prieteni”, explică medicul.

”Consultaţia alergologică este o consultație care necesită mai mult timp, este mai lungă decât în alte boli, puteți să vă gândiți la ea ca la o anchetă investigațională, întotdeauna lăsând timp pacientului pentru investigații, uneori costisitoare care prelungesc găsirea unor soluții (unii pacienți neavând resursele necesare pentru o serie de investigații nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate), fapt care îngreunează și mai mult și prelungesc punerea diagnosticului de certitudine”, mai transmit medicii spitalului județean

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!