22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 19:51:13
Acasă National Copil lovit de o creangă în Parcul Central

Copil lovit de o creangă în Parcul Central

0
45

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un minor a fost lovit de o bucată de lemn în zona Parcului Central din municipiul Târgu-Jiu.

Patrula de Siguranță Publică și polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale s-au deplasat la Secția UPU Gorj, unde au luat legătura cu bunica minorului, stabilind faptul că la aceeași dată, în jurul orei 10:30, în timp ce se afla în zona amfiteatrului în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, împreună cu bunica sa, minorul de 10 ani a fost lovit de o creangă care s-a desprins dintr-un copac de esență plop, de la înălțimea de aprox. 20-25 m, fiindu-i provocate leziuni la nivelul brațului superior drept, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Minorul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiindu-i acordate îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!