13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:01:59
Acasă Actualitate Imagini spectaculoase după redeschiderea circulaţiei pe cel mai înalt tronson de pe...

Imagini spectaculoase după redeschiderea circulaţiei pe cel mai înalt tronson de pe Transalpina VIDEO

0
42

Peisajele pe care le pot admira turiştii care doresc să traverse Munţii Parâng pe cel mai înalt drum din ţară sunt senzaţionale. Zăpada este încă prezentă la înălţimi de peste 1.700 de metri. Transalpina ajunge la o înăţime de 2.145 de metri în pasul Urdele. Parapetele care blocau intrarea pe Transalpina, după staţiunea Rânca, au fost îndepărtate de lucrătorii de la Drumurile Naţionale, iar primii turişti au putut să intre pe cel mai înalt sector de drum, care a fost închis circulaţiei pe perioada rece. Astfel, vizitatorii vor putea să străbată în totalitate Transalpina, pe o lungime de aproximativ 150 de kilometri, între localităţile Bengeşti Ciocadia, din judeţul Gorj, şi Sebeş, din judeţul Alba.
Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca, a precizat că creşterea rezervărilor de cazare în Rânca vor creşte cu peste 20 la sută după redeschiderea circulaţiei. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a prezentat o serie de imagini spectaculoase de pe Transalpina.

Restricţii de circulaţie pe Transalpina

Pe Transalpina se va circula cu anumite restricţii. Circulaţia rutieră va fi închisă pe timpul nopţii, între orele 21.00 şi 7.00.
De asemenea, a fost stabilită o limită de tonaj de 3,5 tone, precum şi o viteză maximă de 30 km. pe oră. Vă recomandăm să citiţi şi Mircea Lucescu, primul om de fotbal distins cu titlul de Doctor Honoris Causa. „Sunt al doilea antrenor în lume ca număr de titluri câştigate“ VIDEO Energia solară, folosită pentru încărcarea gratuită a maşinilor electrice într-un oraş din GorjArticolul Original

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!