13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:08:47
Acasă Actualitate Reabilitarea străzilor din Târgu Jiu ar putea începe cu…o amânare

Reabilitarea străzilor din Târgu Jiu ar putea începe cu…o amânare

0
20

Autoritățile din Târgu Jiu au aprobat, la început de an, un plan de reparatii al străzilor din Târgu Jiu, 16 la număr. Acum, când lucrările au demarat, oficialii și-au dat seama că nu pot îndeplini planurile puse pe foaie. Printre străzile ce ar trebui refăcute se numără și strada 9 Mai. Investiția, atât de necesară, riscă să fie amânată pentru încă un an, din cauza altor lucrări, și ele întârziate.

„La ora actuală avem în lucru străzile Gilortului și urmează Amaradia. Apoi vom intra pe strada 23 August. Avem strada 9 Mai, o stradă foarte mare, cea mai importantă investiție de acest fel. Vorbim de o reabilitare de la calea ferată, strada Ana Ipătescu până la giratoriul de la Mall, cu mențiunea că vom încerca să dăm ordinul de începere a lucrărilor undeva spre sfârșitul anului. Depindem de proiectul iluminatului public, de proiectul Infotrafic. Este posibil, dacă nu ne încadrăm cu lucrările, să amânăm această reabilitare de pe strada 9 Mai și, investiția să fie inclusă în programul de reparații de anul viitor, deși noi ne dorim foarte mult refacerea acestei străzi pentru că arată destul de rău. Sunt porțiuni unde se circulă cu dificultate”, a transmis viceprimarul Bogdan Bejinaru.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!