13.6 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:55:27
Acasă Actualitate Trei drumuri județene din Gorj, modernizate cu fonduri europene

Trei drumuri județene din Gorj, modernizate cu fonduri europene

0
56

Consiliul Județean Gorj a investit 204 milioane de lei, din care 195,8 milioane de lei fonduri nerambursabile în infrastructura rutieră, prin proiecte care vizează modernizarea infrastructurii regionale de transport rutier în strânsă legătură cu rețeaua transeuropeană de transport.
Lucrările sunt în plină desfășurare pe DJ 675C, în timp ce reabilitarea DJ 675B și a DJ 671B a fost finalizată. Pe lângă asfaltare, au fost amenajate piste pentru biciclete și trotuare în localități, au fost realizate rigole pentru evacuarea apelor pluviale, au fost modernizate stațiile de autobuz și reabilitate podurile și podețele.

„Ne-am dorit să îmbunătăţim gradul de acces al populaţiei din mediul rural la serviciile de sănătate, sociale şi educative din oraşele şi municipiile din zonă. De asemenea, am urmărit să punem în valoare și să creștem potenţialul economic al localităților adiacente drumurilor judeţene reabilitate, prin atragerea de investitori, până acum descurajaţi de starea precară a infrastructurii rutiere”, a declarat domnul Cosmin Mihai Popescu, președintele CJ Gorj.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!