17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:51:41
Acasă News Alert Surpriza polițiștilor pentru două fetițe din Târgu Jiu

Surpriza polițiștilor pentru două fetițe din Târgu Jiu

0
32

Karina și Izabela, eleve ale Liceului de Muzică și Arte Plastice ”Constantin Brăiloiu”, din municipiul Târgu-Jiu, au avut parte de o surpriză din partea polițiștilor gorjeni.

Este ziua lor de naștere și, cum fetițele își doresc să devină polițiste, viitorii lor colegi au mers la școală, pentru a le ura “La mulți ani!”.

Sărbătoritele au primit ”Certificat de polițiști junior”, care să marcheze ziua lor de naștere, iar tuturor elevilor le-au fost distribuite reviste cuprinzând activitățile reprezentative ale Poliției Române.

“Au fost momente memorabile pentru tot colectivul clasei I, care le-a mulțumit călduros polițiștilor pentru surpriza făcută. Mulți dintre elevi au promis că îi vor răsplăti pe polițiști, la rândul lor, prin faptul că li se vor alătura în lupta contra infracționalității, atunci când vor crește mari”, transmite IPJ Gorj, care le dorește celor mici o viață îmbelșugată cu sănătate și împliniri pe toate planurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!