20.9 C
Târgu Jiu
07 iun. 2026 11:18:19
Acasă News Alert Pandurii, certați cu arbitrii la ultimul meci

Pandurii, certați cu arbitrii la ultimul meci

0
6

Pandurii Târgu Jiu a avut parte de un joc dificil în ultima etapă în care a terminat meciul de la Lupac cu un jucător mai puțin. Antrenorul Mario Găman consideră că eliminarea lui Gomes a fost o decizie eronată de arbitraj.

Pandurii a acumulat doar două puncte în ultimele trei meciuri iar ultimul meci a fost pierdut de gorjeni după un meci în care oaspeții au contestat anumite decizii de arbitraj.

Antrenorul Mario Găman consideră totuși că eliminarea lui Gomes a fost decisivă la acest meci. ”A fost un joc dificil, ştiam că întâlnim o echipă care este motivată din toate punctele de vedere. Prima repriză a fost echilibrată, deşi am intrat foarte greu în joc. După golul lor, am controlat prima parte şi am avut situaţii de gol şi o ocazie mare. În partea a doua, am reuşit să egalăm şi totul mergea aşa cum pregătisem jocul, la victorie”, a spus Găman, care a apreciat că decizia arbitrilor de eliminare a lui Gomes a fost eronată: ”O decizie eronată a arbitrului a dus la eliminarea lui Gomes, considerat ultimul apărător, deşi Truşescu a fost ultimul apărător la acea fază. Am căutat să câştig şi în inferioritate numerică, egalul nu m-ar fi mulţumit, dar, pe fondul nostru de dominare, ne-au prins pe contraatac şi au reușit să marcheze golul doi”.

Pentru Pandurii va urma la finalul acestei săptămâni un meci acasă, cu Gilortul Târgu Cărbuneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!